Compania Google, care detine cel mai utilizat motor de cautare pe Internet, a anuntat o crestere de 79% a veniturilor in primul trimestru al acestui an, la 2,25 miliarde de dolari, depasind previziunile analistilor. Totodata, profitul net a inregistrat un avans de 60%, la 592 de milioane de dolari. Google continua sa isi majoreze cota de piata detinuta in domeniul cautarii platite in defavoarea Yahoo!, a declarat Martin Pyykkonen, analist la Hoefer & Arnett. Profitul net al companiei a fost de 2,29 dolari pe actiune, excluzand elementele exceptionale. Cotatia titlurilor Google a crescut cu 6,3%, la 441,14 dolari pe actiune in tranzactiile electronice dupa inchiderea sedintei bursiere. Google detine 49% din piata de cautare prin intermediul internetului in Statele Unite, potrivit datelor publicate de firma Nielsen/NetRatings. Mediafax