Marfin Bank, filiala locală a grupului cipriot Marfin, a înregistrat o pierdere netă de 1 mil. euro în primul trimestru din cauza reducerii cu o treime a veniturilor operaționale, până la 6 mil. euro, potrivit raportului trimestrial al grupului.

Banca obținuse un profit de 300.000 de euro în perioada corespunzătoare din 2010. Pe ultimele trei luni ale anului trecut ciprioții înregistraseră însă o pierdere de 1,9 mil. euro.

Scăderea veniturilor operaționale vine în condițiile în care portofoliul de credite s-a diminuat cu aproape 8% comparativ cu martie 2010 și a ajuns la 425 mil. euro. Astfel, profitul operațional s-a redus la jumătate comparativ cu primele trei luni din 2010, până la 2 mil. euro.

Cheltuielile cu provizioanele s-au diminuat cu 21% în perioada ianuarie-martie față de același interval din 2010, până la 3,3 mil. euro, dar nu suficient pentru a compensa scăderea veniturilor. Marfin a obținut în primul trimestru venituri de

5 mil. euro din dobânzi, față de 6,2 mil. euro în aceeași perioadă din 2010.

Banca avea la sfârșitul lunii martie depozite atrase de la clientelă în valoare de 187 mil. euro, cu 20% peste nivelul din aceeași lună a anului trecut. Activele totale au crescut cu echivalentul a 54 mil. euro în ultimul an, până la 666 mil. euro.

Grupul Marfin, care a ajuns pe piața locală prin preluarea grecilor de la Egnatia Bank, deține în România o bancă și o societate de leasing. Rețeaua de sucursale și agenții a Marfin s-a menținut în ultimul an la 27 de unități.