Veniturile Tarom au crescut cu 1% în primele 9 luni, la 972 mil lei (221 mil. euro), iar pierderile s-au plasat la 83 mil. lei (19 mil. euro), în scădere cu 30% față de perioada similară a anului trecut și cu 13% sub nivelul propus în planul de management, a anunțat vineri compania.

„Îmbunătățirea rezultatelor se reflectă în principal prin menținerea unui echilibru de numerar adecvat și prin lipsa datoriilor restante către bugetul de stat sau orice alți parteneri“, se arată într-un comunicat al companiei.

Compania a operat în această perioadă 12.532 de zbo­ru­ri regulate, cu 188 mai puține decât în aceeași pe­rioa­dă a anului trecut, transportând însă cu 2,6% mai mulți pasa­geri față de primele 9 luni din 2012, datorită unei politici de îmbunătățire a rețelei de rute.

„Este esențial ca Tarom să îndeplinească obiectivele propuse în planul de management pentru a putea trece pe profit în următorii ani“, a declarat Christian Heinzmann, director executiv-accountable manager al companiei.

Ministerul Transporturilor a revocat recent întreg con­siliul de administrație al Tarom, în contextul con­flic­tului dintre membrii acestei structuri de conducere și Hein­zmann.

Noul CA este format din Dante Stein, Manuel Do­nescu, Florin Luca, Bogdan Speteanu și Răzvan Filipescu. Stein, consilier onorific al premierului, a fost ales pre­șe­din­tele CA, iar Donescu, secretar de stat în cadrul Minis­te­rului Transporturilor, va ocupa funcția de vicepreședinte. Dante Stein este fiul fostului proprietar al AutoItalia, im­portatorul mărcilor grupului Fiat în România, care a vândut compania în 2011 către grupul israelian Medi­te­ranean Car Company. Actul adițional prin care durata mandatului lui Heinzmann a fost scurtată de la 4 ani la 1 an a fost anulat de noii administratori.

Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.11.2013