UPC, numărul doi pe piața locală de servicii TV, a înregistrat venituri de 30,8 mil. euro în al doilea trimestru din acest an, în creștere (în euro) cu 1,32% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit rezultatelor financiare publicate de compania americană Liberty Global (LGI), proprietarul operatorului. În prima jumătate a anului, compania a înregistrat venituri de 62,3 mil. euro, în creștere (în euro) cu 2,3%, față de anul precedent.
Deși UPC este una dintre puținele companii telecom importante din România care a înregistrat creșteri ale veniturilor pe fondul unei piețe în declin, raportul financiar al LGI pune accent pe condițiile dificile de operare de pe piața locală, în contextul în care subsidiara sa din România a continuat să piardă abonați în al doilea trimestru, pe fondul competiției dure pe clienți cu rivali ca RCS&RDS și Romtelecom (NextGen).
“În România, competiția a contribuit la scăderi organice ale numărului de clienți pe servicii video, internet și telefonie. Scă­derea numărului de clienți pe serviciile video este în mare parte determinată de migrarea către com­petitori a unor clienți ai serviciilor de cablu analogic cărora le expiraseră contractele de servicii”, potrivit datelor din raport.
Documentul nu detaliază motivele care au dus, totuși, la creșterea veniturilor UPC România, însă o parte dintre acestea pot fi deduse din schimbările din structura bazei de clienți a companiei. Unul dintre motive este creșterea numărului de abonați la servicii mai scumpe, precum recorderul digital (DVR) sau televiziunea HD, care au fost lansate după ce compania a investit câteva zeci de milioane de euro în rețea. Un client UPC care cumpără cele mai scumpe pachete video ale UPC, la care adaugă și DVR-ul și televiziunea HD aduce operatorului aceleași venituri cât patru utilizatori de cablu analogic.
Pentru a putea câștiga mai mulți clienți de acest tip, compania a anunțat că grosul investițiilor de 30 mil. euro din acest an vor fi concentrate pe îmbunătățirea performan­țelor rețelei.
Operatorul nu a comunicat care este stadiul investițiilor, însă, potrivit rapoartelor LGI, în al doilea trimestru din 2010 UPC a mărit puternic numărul de gospodării acoperite de rețeaua de cablu digital. “Oferta de cablu digital a UPC, care include până la 113 posturi TV, este disponibilă pentru aproape 76% dintre gospodăriile acoperite de rețeaua UPC”, potrivit sursei citate. La finele primului trimestru, doar 50% dintre gospodăriile acoperite de rețeaua UPC aveau acces la serviciile de cablu digital. Rețeaua UPC acoperă aproximativ două milioane de gospodării. Clienții serviciilor de cablu analogic pot vizualiza cel mult 56 de posturi TV. În ceea ce privește evoluția afacerilor UPC România în perioada următoare, raportul LGI notează că perspectivele rămân dificile, în contextul în care pe fondul unei competiții puternice “un număr semnificativ de contracte” pentru serviciile video vor expira până la finele lui iunie 2011. LGI notează și potențialele efecte negative ale unei legi promovate de senatorul PD-L Iulian Urban care le oferă clienților, în anumite condiții, posibilitatea de a rupe contractele înainte de perioada minimă agreată fără a plăti penalități.
De asemenea, LGI avertizează că majorarea TVA din România ar putea face mai dificilă “menținerea sau creșterea nivelului veniturilor medii pe utilizator din România”.
Cel mai mare jucător de pe piața locală TV este RCS&RDS, cu aproximativ 2,7 milioane de clienți. Numărul trei pe piață este Romtelecom.
adrian.seceleanu@zf.ro