Compania Verasys International, furnizor local de produse si solutii IT&C, a inregistrat un profit de 78.000 de euro in 2006, la o cifra de afaceri de 3,5 mil. euro, a declarat pentru ZF Serban Ghita, business development manager al companiei.
Pentru anul curent, compania si-a propus o crestere de 72% a businessului, la 6 mil. euro, in conditiile in care cifra de afaceri a depasit 2 mil. euro in primele cinci luni ale anului, a adaugat Ghita.
Verasys, infiintata in iulie 2003, ofera solutii personalizate IT prin intermediul a trei magazine online, precum si servicii de web design. “Strategia de dezvoltare implica extinderea activitatii de promovare si prezentare a celor mai noi produse si servicii din domeniul IT&C”, a mai spus oficialul companiei.
In 2004, odata cu dezvoltarea departamentului de web design, a fost lansat si primul site de vanzari online al companiei, iar in martie 2006, Verasys a lansat un magazin online ce se adreseaza exclusiv persoanelor juridice – iT PROMO. Acest magazin are in portofoliu peste 190.000 de produse, dezvoltate de 256 de companii, si a gestionat peste 32.000 de comenzi pana in prezent.
“Dorim ca iT PROMO sa devina un site ce ofera produse tuturor categoriilor de clienti, insa prioritara este acoperirea cererilor IT&C pe segmentul de IMM-uri”, a declarat Ghita.
In aprilie 2007, Verasys a lansat un alt magazin, dedicat produselor Acer, al treilea mare producator de PC-uri din lume. In cadrul magazinului se regasesc toate produsele Acer prezente si pe iT PROMO, insa site-ul este conceput pentru a facilita persoanelor fizice achizitia produselor.
Compania intentioneaza sa lanseze un magazin similar, dedicat produselor Hewlett-Packard (HP), cel mai mare producator de PC-uri din lume. Verasys este certificata Acer Sales Expert si HP Preferred Partner pe anul 2007.
“Comertul electronic este una dintre cele mai dinamice piete din Romania, dovada fiind si numarul mare de magazine online IT&C ce apar in mod frecvent, dar au o durata scurta de functionare”, a declarat oficialul Verasys. El este de parere ca acest segment va inregistra o crestere semnificativa de la an la an, pe masura ce piata se maturizeaza. Totodata, consumatorii vor deveni din ce in ce mai pretentiosi si mai selectivi in alegerea ofertei potrivite, iar accesul pe piata al unor companii va fi din ce in ce mai dificil. In plus, cred ca pana in 2009 comertul online va capata un avans vizibil fata de comertul retail din magazinele clasice”, a mai spus Ghita.
Cele mai bine vandute produse pentru Verasys sunt serverele, produsele de retelistica si laptop-urile, principalii clienti fiind IMM-uri. Din punctul de vedere al cifrei de afaceri, pe prima pozitie se situeaza segmentul Large Accounts si Enterprise, a declarat oficialul Verasys, adaugand ca in viitor se asteapta ca cele mai mari cresteri sa provina din sectorul de IMM-uri.