Verificarile CNSAS ale diplomatilor romani ar putea avea urmari penale, daca se constata ca acestia au facut politie politica si nu au declarat acest lucru atunci cand au completat cererile de eliberare a certificatelor ORNISS, a declarat ieri ministrul de Externe, Mihai Ungureanu. Pentru moment, cererea MAE adresata CNSAS nu a avut drept urmare solicitari de demisii din partea unora dintre persoanele care urmeaza a fi verificate. In schimb, o eventuala consecinta in cazul in care vor fi gasite discrepante intre rezultatele verificarilor CNSAS si declaratiile facute de membrii Ministerului de Externe pentru dobandirea certificatului ORNISS ar putea fi de natura penala, a explicat Ungureanu. El a avut, saptamana trecuta, o intalnire cu presedintele CNSAS despre calendarul verificarilor diplomatilor si ale conducerii MAE, Ungureanu exprimandu-si speranta ca acestea vor dura “luni si nu ani”. “Am stabilit impreuna un proiect de calendar care tine cont de resursele si capacitatile operationale ale CNSAS”, a spus Ungureanu. El a adaugat ca raspunsurile vor veni in etape. Mediafax