Contractele de construcție pentru al doilea și al treilea lot din autostrada Lugoj-Deva, care cumulează aproape 50 de kilometri, au fost semnate zilele trecute, a spus Ciprian Goriță, consilier al ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova, la un eveniment în domeniul transporturilor organizat de ambasada Marii Britanii.
“Pentru loturile 2 și 3 din Lugoj-Deva contractele au fost semnate, ne pregătim să începem lucrările”, a spus Goriță.
Astfel, contractul pentru lotul al doilea a fost semnat de compania de drumuri cu italienii de la Secol pentru suma de 128 de milioane de euro, în timp ce contractul pentru construcția celui de-al treilea lot a fost semnat cu firmele Teloxim (controlată de Theodor Berna), Comsa (Spania), Aldesa Construcciones (Spania) și Arcadis Eurometudes (Olanda), pentru suma de 132 de milioane de euro, potrivit informațiilor transmise de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).
În perioada următoare ar urma să fie semnat și contractul de construcție a 25,6 kilometri din autostrada Timișoara-Lugoj cu firmele italiene Tirrena Scavi și Societa Italiana per Condotte D’Acqua, pentru 96 de milioane de euro. Contractele pentru aceste autostrăzi au fost scoase la licitație în luna august a anului trecut, iar statul a tergiversat aproape nouă luni procedura de selecție a unor constructori, ulterior începerea lucrărilor fiind blocată de contestații.