Piata se pregateste pentru inca o saptamana de oscilatii in
jurul nivelului de 4,3 lei pentru un euro, dupa ce vineri nici
macar vestile bune privind Produsul Intern Brut, care a scazut mai
putin decat se anticipa, nu au dus la o intarire a leului. BNR a
calculat vineri un curs de 4,2978 lei pentru un euro, cu 0,03 bani
peste nivelul precedent. Pe piata interbancara, euro a continuat
oscilatiile in banda ingusta, intre 4,3015 si 4,2955 lei. Banca
Centrala Europeana a calculat vineri dupa-amiaza un curs de 4,3008
lei pentru un euro, in crestere cu 0,13 bani. Zlotul polonez si
forintul maghiar au castigat vineri teren in fata euro, insa leul
nu a reusit sa adere la miscarea de apreciere regionala. Pe piata
interbancara dobanzile pentru depozitele pe termene foarte scurte
au coborat spre 6% pe an. Astfel, analistii se asteapta ca BNR sa
organizeze saptamana aceasta o licitatie pentru a absorbi
lichiditatile in exces de pe piata.