Muzeul Național al Literaturii Române (Bd. Dacia nr. 12) găzduiește marți, 22 martie, de la ora 18.00, în Rotondă, spectacolul-lectură “Orbul meu păienjeniș de vorbe. O viziune a Lumii Simultane”, după romanele “Acte originale, copii legalizate” și “Compunere cu paralele inegale” de Gheorghe Crăciun.
Scenariul spectacolului este semnat de Adrian Munteanu, iar regia de Zoltan Butuc.
Interpretează: Zoltan Butuc (Vlad Ștefan), Arina Petrovici (Luiza Ștefan), Adrian Suciu (Octavian Costin), Adrian Munteanu (Bătrânul).
Spectacolul va fi însoțit de un microrecital Mircea Tiberian.
Prezentatorul evenimentului va fi scriitorul Caius Dobrescu.
Gheorghe Crăciun (1950-2007) a fost romancier și teoretician literar, profesor universitar de teoria literaturii la Facultatea de Litere a Universității din Brașov.
Articole și eseuri: Cu garda deschisă, 1997, Introducere în teoria literaturii, 1997, În căutarea referinței, 1998, Introducere în teoria literaturii (1997, ediția a Il-a, 2003), Experimentul literar românesc postbelic (în colaborare, 1998), Reducerea la scară (1999), Aisbergul poeziei moderne (2002), Doi într-o carte, fără a-l mai socoti pe autorul ei. Fragmente cu Radu Petrescu și Mircea Nedelciu (2003), Trupul știe mai mult, 2006.