Un roman interzis de două ori de cenzură a devenit în Iran cea mai vândută carte din toate timpurile – iată o prezentare mai mult decât eficientă ca un titlu să atragă atenția: “Cel care mă așteaptă” de Parinoush Saniee. Cartea și-a găsit drum spre largul lumii: publicată în Italia, a câștigat Premiul Boccaccio, este deja tradusă în alte 15 țări. În Iran a atins 24 de ediții, iar al doilea roman al scriitoarei a ajuns la a zecea ediție și probabil îl vom citi curând, căci Editura Polirom impune un autor publicându-i rapid, în același an, cel puțin două cărți.
“Cel care mă așteaptă” este primul roman publicat de o scriitoare cu pregătire de sociolog și pshiholog, care a ales calea ficțiunii ca să facă vizibile pentru un public larg problemele femeii în țara ei, câștigând o audiență pe care nu i-ar fi asigurat-o zeci de cercetări și sute de studii la un loc. Pentru cititorii străini însă, cartea deschide ferestre largi spre o lume extrem de puțin cunoscută.
Scris la persoana întâi, din perspectiva eroinei, romanul narează viața unei fete din anii de școală până în pragul bătrâneții, cuprinzând aproape cincizeci de ani de istorie a Iranului, din vremea șahinșahului, trecând prin Revoluția Islamică și până în prezent. Miza cărții o dă atât destinul femeii, cât și istoria țării, ce se reflectă în schimbările petrecute extrem de lent, în viața de familie, în educație și în mentalitate.
Eroina se numește Masume, în persană înseamnă Inocentă, nume ales cu evidentă intenție de autoare. Copil fiind, se dovedește mai inteligentă ca frații ei, interesată să studieze, dar asta îi atrage ura lor, ce o va urmări toată viața, cu lovituri dure în clipele decisive pentru viitorul ei. Tatăl o iubește mai mult, și pentru că este copilul cel mai reușit dintre toți, și din vinovăție fiindcă pierduseră o fetiță din neglijență: femeile au privit nepăsătoare semnele bolii, iar când au chemat medicul era deja prea târziu.
Școala și educația sunt șansele oferite lui Masume să iasă din cercul strâmt al unei familii conservatoare: câștigă o prietenă pe viață, în drumul zilnic spre școală se îndrăgostește de un student care lucra în farmacie. Iubirea ei este descoperită și urmează represaliile din partea fraților, bătăi și pedepse, interdicția de a studia mai departe, apoi o căsătorie făcută rapid ca să scape de cea care adusese rușine asupra casei. Soțul ales de familie îi schimbă viața în mai multe feluri.
Masume, încă adolescentă, își asumă o nouă viață de familie, neobișnuită: Hamid, soțul ei, este intelectual implicat în mișcările unui grup de revoluționari care luptă împotriva regimului instaurat de șahinșah, urmărit de temuta poliție politică. Hamid pune cauza mai presus de orice, are însă vederi largi și își îndeamnă soția să învețe, astfel ea reușește să facă mai departe studii, printre nașteri și pericole. Viziunea ei asupra evenimentelor păstrează o doză amară de luciditate și bun simț.
Parinoush Saniee reușește să descrie trecerea de la un regim la altul, așa cum o trăiește o femeie obișnuită, să accentueze oportunismul profitorilor și rezistența oamenilor în fața represiunii. Totul prin ochii unei femei care vede cum pe rând soțul ei este condamnat la ani lungi de temniță, ajunge erou și martir al Revoluției, ca apoi să fie executat în numele aceleiași Revoluții. Masume trebuie să găsească resurse ca să crească și să educe trei copii, să-i salveze de tentațiile extremismului.
“Cel care mă așteaptă” impresionează prin viața unei femei care nu-și poate alege soarta: întâi i-o decid tatăl și frații, iar la sfârșit, când are șansa rară să-și regăsească iubirea pierdută a adolescenței și să o transforme în frumoasă iubire de senectute, copiii o obligă să rămână singură. Romanul interesează enorm prin tabloul unei lumi trăind după alte rigori, cum o arată un simplu indiciu, revelator pentru evoluția unei societăți – obiectele vestimentare pe care femeile sunt obligate să le poarte: chador, rusari, manteau…