Gabriel Andreescu și-a publicat volumul de memorii și analize ”L-am urât pe Ceaușescu” la Editura Polirom, în 2009. Tema centrală a cărții este experiența disidenței: cum ajunge un individ să spună nu, motorul pe care l-a constituit refuzul stării de umilință permanentă la care este supus, lupta pentru menținerea demnității.
La sfârșitul volumului sunt incluse câteva dintre textele trimise către lumea liberă, al căror conținut ar fi putut întemeia ceea ce autorul numeste „filosofia dizidenței”.
„A-l ierta pe Ceaușescu nu este o problemă personală. Eu l-am urât pe Ceaușescu pentru că ura reprezintă revolta mea mistuitoare față de răul inferior făcut pe lume de acest scelerat. Iar Revolta, nu-mi aparține mie, ființei mele întâmplătoare. Revolta aceasta este chiar dovada, evident impersonală, că lumea are un sens.”
Într-un interviu de după apariția cărții, Gabriel Andreescu spunea: ”La început lucrurile arătau ca o insubordonare. Mergeam la bibliotecile străine, aveam relații cu oameni care xeroxau cărți de yoga și alte materiale interzise în România, păstram contacte cu alții care emigrau sau emigraseră (în acest caz prin corespondență), vorbeam copiilor de realități, și nu de fantasmele propagandei, la ora unde eram diriginte. Am avut două anchete, în 1979 și 1980, când ofițerii de securitate mi-au cerut să renunț la asemenea comportamente. Am refuzat. La începutul anilor `80 am reușit să obțin un sprijin la Institutul Goethe german. Pe această cale am început să trimit pe adresa ”Europei Libere” date despre violări ale drepturilor omului în România. Le primeam de la bunul meu prieten Teodor Vulcan, la rândul lui intermediar. Prin el am cunoscut-o pe disidenta Carmen Popescu, care tocmai ieșise din închisoare, o ființă absolut remarcabilă.
În perioada 1986-1987 am elaborat eseuri care denunțau regimul, ajunse la ”Europa Liberă” (printr-o scrisoare, directorul postului, Vlad Georgescu, a confirmat), iar din august 1987, și la Teodor, care emigrase atunci în Statele Unite. Pe 24 decembrie 1987 am fost arestat în timp ce-i dădeam unui diplomat mai multe texte anticeaușiste. Mi s-a montat o acuzație de ”acte de trădare”, am fost scos însă din sediul Securității pe 27 ianuarie 1988, pentru a fi cercetat în stare de libertate. În vara anului 1988, am reușit să trimit primei conferințe internaționale organizate de Solidarnosc la Cracovia, prin Ambasada americană, un text acuzator la adresa regimului – fusesem invitat; evident, nu am avut cum ajunge. Materialul a fost publicat. De la sfârșitul lunii mai 1989, am intrat timp de 15 zile în greva foamei ca protest împotriva situației drepturilor omului în România. Am scris atunci un text care a contat, ”Le devoir d`ingérence” (Datoria de a interveni), pus pe masa întrunirii CSCE de la Paris și apărut în cotidianul Libération (de unde a fost preluat). Argumentam necesitatea intervenției democrațiilor occidentale în ”afacerile interne” ale regimurilor comuniste – când sunt încălcate drepturile omului. Am dat între timp mai multe interviuri unor ziariști francezi ajunși la București, iar în august 1989, unuia american. După ultimul, institutul unde lucram m-a trimis la un punct de observație al său, la Gura Portiței. Aveam copii, am refuzat. Am lucrat o perioadă la sere, până la urmă am ajuns în domiciliu obligatoriu la Buzău. Pe 22 decembrie, dimineața am fost adus la sediul Securității din Prahova, s-au făcut actele de arestare, am revenit în celulă, … la ora 12:00 gardianul a venit spunându-mi: ”Sunteți liber”.
După ce s-a bucurat de mare succes printre cititorii români, volumul ”L-am urât pe Ceaușescu” își începe viața internațională.
Editura Pavesiana, condusă de neobosita Doamnă Mara Chirițescu, a lansat o colecție numită Voci romene, care și-a propus să publice opere reprezentative ce vorbesc despre istoria recentă a României și care s-a deschis cu o carte de o copleșitoare profunzime, „Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă” (am scris despre ea în Ziarul de duminică din 27 martie a.c.). Volumul (care apăruse în românește tot la Polirom) cuprindea scrisori trimise postului de radio Europa Libera de către ascultători in anii ’80 și care sugerau presiunea covârșitoare a regimului, umilințele și neputința oamenilor, aroganța liderilor comuniști, dar și „descătușarea” oferită de Europa Libera celor din țară.
Traducerea amintită din italiană este urmată acum de prima apariție în limba spaniolă din cadrul editurii Pavesiana – ”He odiado a Ceauseșcu”. I se datorează profesorului de hispanistică Dan Munteanu Colan. Volumul a fost lansat la recentul Salon internațional de carte Bookfest, în prezența autorului și a traducătorului.
Intenția editurii este ca toate titlurile colecției “Voci romene” să apară în italiană, spaniolă și engleză, în așa fel asigurându-li-se o răspândire cât mai largă.
„Voci romene” va continua cu alte volume despre realitatea românească. Se anunță deja „Timpul ce nu i s-a dat” de Annie Bentoiu („Il tempo che ci e stato dato”).
Gabriel Andreescu – He odiado a Ceaușescu. Aňos, gente, disidencia. Pavesiana. Traducere în spaniolă de Dan Munteanu Colan.