A trecut un an de când Grecia a evitat falimentul grație sus­ți­nerii de 110 miliarde de euro ce i-a fost acordată de Europa și Fondul Monetar Internațional. Deși nimeni nu se aștepta ca situația financiară a țării să se îmbunătățească rapid, disperarea grecilor de rând reflectă un nivel al suferinței pe care nimeni de aici nu l-ar fi anticipat.

Economiștii estimează o scădere de 4% a PIB-ului în acest an, iar datele susțin sen­timentul de pesimism. Producția de ciment a scăzut cu 60% din 2006. Producția de oțel s-a diminuat în unele cazuri cu peste 80% în ultimii doi ani. Analiștii spun că aproape 250.000 de locuri de muncă din sectorul privat vor fi eliminate până la sfârșitul anului, împingând rata șomajului la peste 15%, scrie The New York Times.

Pe fondul anunțurilor privitoare la reduceri ale ratingului de credit, grecii, intrați în panică, își retrag banii din bănci. Sistemul bancar din Grecia a pierdut depozite de 40 de miliarde de euro anul trecut, iar bancherii spun că ritmul retragerilor s-a accelerat în ultima vreme.

Miniștrii de finanțe din zona euro încearcă să decidă dacă să acorde Greciei, de așteptat să-și depășească ținta de deficit cu până la 2% din PIB în acest an, o nouă rundă de credite în valoare totală de 60 mld. euro și ce noi reduceri bugetare ar trebui solicitate în schimb. Totuși, nu se știe sigur dacă acest gen de “rețetă” este cel corect.

Această formulă încalcă două principii economice de bază, conform lui Yanis Varoufakis, profesor de economie în cadrul Universității din Atena. “Nu împrumuți bani la dobânzi ridicate unui stat insolvent și nu introduci măsuri de austeritate în recesiune. E foarte simplu: datoria va urca, iar PIB-ul va scădea. Nu am învățat nimic din ce s-a întâm­plat în 1929?” Însă, în timp ce dezbaterea privitoare la mo­­dalitățile de susținere a economiei grecești este una publică, efectele situației de criză asupra oamenilor de rând sunt mai puțin cunoscute.

Potrivit oficialilor din Atena, numărul celor rămași fără locuință a crescut cu 25%.

La principala cantină a săracilor din Atena, 3.500 de oameni vin zilnic, în creștere de la apro­xi­mativ 100 pe zi în momentul deschiderii acesteia cu zece ani în urmă. Vârsta medie a celor care vin aici este acum de 47 de ani, față de 60 de ani cu doi ani în urmă. Rata șomajului în rândul bărbaților cu vârste cuprinse între 30 și 60 de ani a crescut la 10% de la 4% de la izbuc­nirea crizei în 2008.

Potrivit unui oficial al Klimaka, o organi­zație de servicii sociale, numărul apelurilor prin care se solicită asistență a crescut la 30 pe zi, dublul nivelului de acum doi ani.

Deși asistenții sociali vorbesc despre o nouă generație de oameni fără locuință, guvernul grec nu-i recunoaște în mod oficial pe cei fără locuință drept o categorie care are nevoie de asistență, spune Anta Ala­manu, care ad­ministrează un adăpost cu finanțare privată pentru Klimaka.

Drept rezultat, nu există adăposturi susținute de guvern pentru cei rămași fără lo­cuință similare celor care există în alte părți ale Europei sau în Statele Unite.

Unii analiști susțin că vor urma proteste sociale, alimentate de diviziunea dintre sec­torul privat profund afectat și un sector public de aproximativ un milion de persoane care nu a suferit până acum scăderi impor­tante ale locurilor de muncă.

Există critici din ce în ce mai dure conform cărora, după o rundă de schimbări introduse anul trecut, primul-ministru George Papandreou nu mai are ambiții la fel de mari. Un plan de atragere a 50 de miliarde de euro până în 2015 prin privatizarea companiilor energetice și feroviare nu s-a materializat. Companiile respective rămân în mare parte neatinse de reforme.

Criticii primului-ministru spun că acesta evită deciziile dificile în așteptarea unui nou bailout european. Germania, spune Richard Parker, unul dintre consilierii de top ai lui Papandreou, ar trebui să-și depășească instinctele calviniste și să acorde Greciei susținere pentru ca țara să-și poată continua procesul de reformă.

Subiecte #austeritate#FMI#grecia#proteste#zona euro