Florinda Golu
Manual de psihologia dezvoltării.
O abordare psihodinamică
Editura Polirom
Preocupările privind dezvoltarea umană sunt centrale în psihologie, dar ele nu lipsesc nici din alte domenii. Florinda Golu analizează teoriile unora dintre cei mai importanți psihologi, sociologi, medici, antropologi și biologi care au studiat dezvoltarea personală, oferind o viziune panoramică asupra înlănțuirii ciclurilor vieții, cu continuitățile și discontinuitățile lor. Numeroase studii de caz efectuate de autoare sau de cercetători din străinătate vin să ilustreze și să completeze expunerile teoretice. Având la bază cele mai recente studii din domeniu, Manualul de psihologia dezvoltării este destinat atât studenților și profesorilor de la facultățile de psihologie și știintele educației, cât și psihologilor practicieni și consilierilor școlari.
Integrarea copilului în colectivitatea școlară comportă un efort de adaptare specific, a cărui premisă s-a realizat la grădiniță, prin extinderea mediului social accesibil copilului. Puțini sunt cei care să nu-și amintească cu drag de prima zi de școală, una dintre cele mai importante zile din viața unui copil. Micuți, frumoși, gătiți și emoționați până la fâstâcire, copiii năvălesc în jurul învățătorului, privindu-l curios și zâmbindu-i știrb. Apoi, începe festivitatea de deschidere a anului școlar, când copiii stau cuminți lângă părinți și privesc emoționați. Urmează familiarizarea copiilor cu clasa, cu așezatul în bănci, cu manualele și rechizitele școlare și… gata! Încep orele: orele de citire și de scriere, de matematică, muzică, desen etc.
Inserția copilului în noul mediu, cel școlar, precum și trecerea la noua formă de activitate (învățarea) reprezintă un proces complex, care angajează multiple variabile.
Din cuprins:
Dezvoltarea umană. Perioada prenatală. Nașterea. Nou-născutul. Copilăria mică (1-3 ani). Preșcolaritatea (3-6 ani). Mica școlaritate (6-10/11 ani). Preadolescența (10/11-14/15 ani). Adolescența (14/15-18/20 de ani). Vârstele adulte și maturizarea. Tinerețea (20-35/40 de ani). Maturitatea (40-65 de ani). Bătrânețea (peste 65 de ani). Sfârșitul vieții

Psihologia riscului
Coordonatori Corneliu Havârneanu, Grigore Havârneanu
Editura Polirom
Riscul este o dimensiune importantă a existenței umane, fiind prezent la orice pas și in orice domeniu de activitate. Dorința de realizare, teama de eșec, anxietatea sau emotivitatea pot influența negativ atitudinea față de risc, însă fiecare persoană dispune de propriile mecanisme psihologice prin care poate reacționa eficient în cazurile potențial periculoase. Pornind de la înclinația naturală a omului de a înfrunta imprevizibilul și de la tiparele psihologice aflate la baza asumării riscului, volumul, conceput ca un manual integrativ, analizează acest fenomen complex în contextul celor mai relevante domenii ale psihologiei aplicate societății românești: antreprenoriatul, sănătatea, mediul înconjurător, transporturile, mediul infracțional, viața de cuplu și de familie, psihoterapia sau psihotraumatologia. Diversitatea aspectelor psihologice și a temelor practice abordate oferă o perspectivă clară asupra evoluției teoriilor, studiilor și principalelor concluzii din psihologia riscului. În plus, recomandările și sugestiile cuprinse în lucrare sunt utile practicienilor care se ocupă de creșterea siguranței în anumite domenii de activitate.
Din cuprins:
Emoțiile și decizia în condiții de risc. Abordarea riscului din perspectiva psihologiei dezvoltării. Managementul riscului. Evaluarea riscului infracțional: de la abordări statice la mecanisme dinamice. Psihologia riscului și siguranta în trafic. Abordări psihologice ale riscului în antreprenoriat. Perceperea, evaluarea și asumarea riscurilor în organizații. Riscul și consecințele lui în viața de cuplu și de familie. Riscuri pentru sănătate. Comunicare și schimbare comportamentală. Riscul din perspectiva traumei psihice.