Lansarea unui magazin propriu de aplicații software pentru
telefoanele mobile inteligente face parte dintr-un efort
desfășurat la nivelul întregului grup Orange de a transforma
businessul cu smartphone-uri dintr-o nișă într-un produs accesibil
pentru marea masă a consumatorilor, declară, într-un interviu
pentru ZF, Yves Tyrode, vicepreședinte executiv al grupului
Orange. El este managerul care conduce și centrul care răspunde la
nivel global de dezvoltarea de servicii și produse pentru toate
subsidiarele companiei franceze. În România Orange este cel mai
mare jucător de pe piața telecom, din punctul de vedere al
veniturilor, profitului și al numărului de clienți.
“Miza eforturilor noastre din acest moment este cum vom putea să
transformăm businessul smartphone-urilor într-un business de masă.
Ceea ce înseamnă că lucrurile trebuie să fie foarte simple și
accesibile și pentru cei care nu își permit un Apple iPhone”, a
spus Tyrode.
Orange va lansa în decembrie un magazin online (App Shop) care le
va permite clienților companiei să achiziționeze aplicații pentru
smartphone-uri, care vor fi achitate odată cu emiterea facturii
pentru serviciile de comunicații. În prima fază vor putea fi
achiziționate aplicații pentru smartphone-uri Nokia sau care
funcționează cu sistemul de operare Google Android. Magazinul va
fi disponibil doar pentru clienții Orange. App Shop nu va include
și aplicații pentru iPhone sau iPad.
Executivul Orange susține că lansarea magazinului de către compania
sa și posibilitatea oferită utilizatorilor de a plăti
aplicațiile odată cu factura pentru serviciile de comunicații
sunt esențiale având în vedere contextul de piață din
România.
“Faptul că Orange va fi compania care va oferi aceste aplicații
este foarte important, din mai multe puncte de vedere. Este vorba
de modalitatea de achiziție, de simplitatea procesului de
căutare, de selectarea și instalarea softului. Plata odată cu
factura și nu imediat cu cardul prin internet este esențială.
Datele statistice arată că acel procent de 10% dintre clienți
care sunt pasionați de tehnologie și adoptă repede orice noi
produse sau servicii își folosesc de regulă și cardul pentru a
plăti pe net, dar restul de 90% sunt foarte reticenți în a-și
folosi cardul online. În toată Europa plata cu cardul este o
problemă, oamenii își fac foarte multe probleme în legătură cu
securitatea”.
Lansarea App Shop este însoțită și de un training al angajaților
companiei, care trebuie să fie pregătiți să ofere detalii despre
smartphone-uri, software și magazinul online și clienților care
vin în magzinele clasice. “Când vorbim de mass-market lucrurile se
schimbă foarte mult. Avem oamenii din magazine, care trebuie
educați să vorbească de aplicații, de internet, să explice cum pot
fi acestea utilizate. În toată lumea există oameni care ezită să
folosească acest tip de aplicații, să treacă pe smartphone-uri.
Este și o falie între generații. Dar noi credem că noile produse
și servicii ale Orange pot fi o soluție și pentru acest tip de
clienți. Prin magazinul online vrem să simplificăm și experiența
clienților care trec de la o platformă la alta, de la iPhone la
Android de exemplu. Vrem să facem lucrurile simple, să eliminăm din
complexitatea aferentă acestor schimbări.”
Pentru a susține efortul de a crește numărul de clienți care
folosesc smartphone-uri și cumpără internet mobil și soft, Orange
va lansa anul viitor noi modele de telefoane inteligente sub
brand propriu, la prețuri “accesibile”. În acest moment Orange
vinde în România sub brandul Orange Boston un smartphone cu
sistemul de operare Google Android, la prețuri care pornesc de la
aproximativ 40 de euro.
Din cei 10,4 milioane de clienți ai Orange România peste trei
milioane folosesc și serviciile de date EDGE sau 3G, iar
operatorul obține trimestrial venituri de aproximativ 30 mil. euro
din serviciile non-voce. În trim. 3 2010, spre exemplu, Orange
România a avut venituri totale de 246 mil. euro, din care 31 mil.
euro au fost generate de serviciile non-voce.
Orange a decis să lanseze App Shop în România înaintea altor
piețe europene pentru că operatorul are o puternică prezență pe
piața locală, peste 10 milioane de clienți și venituri de peste 1
mld. euro, dar și luând în calcul comunitatea puternică de
dezvoltatori de software.
Vicepreședintele Orange spune că magazinul este foarte important
pentru comunitatea de dezvoltatori pentru că Orange le permite
companiilor românești să vândă aplicații prin App Shop și pe alte
piețe unde operatorul este prezent, deschizând astfel noi
oportunități de venituri. “O companie poate decide să vândă o
aplicație și în Franța”. După ce aplicația este listată în magazin,
Orange primește 30% din venituri, iar dezvoltatorul 70%.
Orange nu lucrează în acest moment decât cu companii de software,
nu și cu producători individuali care realizează un soft. Compania
analizează însă posibilitatea de a face schimbări în viitor în
legătură cu modul de lucru.
“Echipa locală este cea care alege aplicațiile care sunt promovate
pentru clienții din România. Sarcina Orange Group este aceea de a
oferi suport și de a crea oportunități de business în alte țări în
care grupul este prezent. Ceea ce se întâmplă la App Shop-ul de
aici va fi responsabilitatea pură a Orange România”.
Lansarea versiunii locale a App Store le-ar putea permite și
clienților Orange România care au smartphone-uri BlackBerry să
cumpere aplicații, în urma încheierii unui parteneriat cu compania
canadiană Research in Motion.
În prezent, BlackBerry nu le permite utilizatorilor români nici
măcar să acceseze magazinul online de soft al companiei. “În prima
jumătate a anului viitor va exista un magazin dedicat
utilizatorilor BlackBerry în interiorul App Shop. Data exactă a
disponibilității în România urmează să fie comunicată”, a declarat
el.
Tyrode spune că este prea devreme pentru a face estimări în
legătură cu rezultatele care vor fi generate de magazin. “E devreme
să facem estimări în ceea ce privește utilizarea magazinului.
Totuși un bun indicator de performanță ar fi ca în termen de un an
să avem 10-15 aplicații care să se vândă foarte bine, care să fie
considerate foarte interesante de marea masă a
utilizatorilor.”
Business Hi-Tech
Vicepreședinte Orange: Vrem să transformăm smartphone-urile într-un business mass-market
Operatorul de telefonie mobilă speră ca smartphone-urile mai ieftine și aplicațiile create de softiștii din România să ducă la creșterea numărului de utilizatori ai telefoanelor inteligente.