Victoria lui Aznar si triumful Spaniei

Ziua de duminica, 12 martie, va ramane, fara indoiala, o data de referinta in istoria moderna a Spaniei. Pentru prima oara de la caderea dictaturii franchiste, un partid de centru dreapta si-a asigurat majoritatea absoluta in Parlamentul de la Madrid. Victoria Partidului Popular (PP) era anticipata de majoritatea observatorilor si analistilor politici insa putini se asteptau la veritabilul triumf pe care l-a inregistrat formatiunea premierului Jose Maria Aznar. Rezultatele scrutinului legislativ de acum cinci zile ii vor permite Partidului Popular sa guverneze singur, fara a mai trebui sa tina cont de revendicarile micilor formatiuni nationaliste. In 1996, cand reusise sa-i invinga la limita pe socialistii condusi de charismaticul Felipe Gonzales, putini erau cei care ar fi pariat pe longevitatea politica a lui Aznar. Patru ani mai tarziu, acest om politic autoritar si hotarat iese din umbra ilustrului sau predecesor. Actualul premier al Spaniei a reusit sa se impuna in ochii concetatenilor sai pentru ca le-a oferit acestora o imagine a stabilitatii politice in ciuda atentatelor comise de extremistii ETA. Fermitatea sa fata de organizatia separatista basca, mai ales dupa ce aceasta a decis sa reia actiunile teroriste, i-au adus respectul milioanelor de spanioli satui de violentele ETA. O dovada elocventa a capitalului de incredere si simpatie pe care si l-a construit Partidul Popular este faptul ca aceasta formatiune a reusit sa atraga voturile celei mai mari parti din cei 2,4 milioane de tineri care s-au prezentat duminica la urne pentru prima oara. Promisiunea unei politici economice si sociale moderate au parut, in ochii alegatorilor de toate varstele, mai serioase decat propunerile stangii. Tentativa lui Joacquin Almunia, presedintele Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE), de a constitui o “stanga pluralista” alaturi de comunisti a esuat, slabind pozitia formatiunii sale inaintea scrutinului. Pozitia Spaniei in sanul Uniunii Europene a iesit mult intarita in urma acestor alegeri. ai aceasta – comenteaza Le Monde – cu atat mai mult cu cat Jose Maria Aznar a stiut sa se distanteze de conservatorii austrieci in momentul in care acestia au incheiat alianta cu partidul lui Jorg Haider. In plus, premierul spaniol s-a dovedit a fi un foarte bun partener de dialog al celorlalti “grei” europeni, intretinand relatii excelente cu Lionel Jospin si Tony Blair, chiar daca acestia sunt reprezentantii “Europei de Stanga”. Acest lucru va conta foarte mult pe parcursul derularii viitoarelor negocieri cu privire la reechilibrarea puterilor in sanul blocului comunitar. Fara indoiala, succesul in alegeri al Partidului Popular se datoreaza, in mare masura, bilantului economic al guvernarii sale de pana acum. Spania inregistra un ritm de crestere al Produsului Intern Brut (PIB) superior majoritatii partenerilor sai europeni inca inainte de 1996, cand formatiunea lui Jose Maria Aznar a ajuns la putere. Performantele economice ale tarii s-au imbunatatit insa in acest interval, in pofida unei conjunturi internationale nu intotdeauna favorabile. Politica liberala a lui Aznar, criticata la inceput de multi dintre conationalii sai, nu a intarziat sa-si arate roadele: Spania s-a calificat fara probleme in primul esalon al tarilor care au adoptat moneda unica europeana. Deficitul public a fost redus la jumatate iar ritmul de creare a unor noi locuri de munca este in prezent de trei ori mai mare decat media UE. In ceea ce priveste somajul, chiar daca ramane ridicat (15,4%), trebuie mentionat ca acesta a scazut cu sapte procente in cursul ultimilor patru ani. In pragul unui nou secol, Europa descopera asadar imaginea unei Spanii dinamice si increzatoare in viitorul sau. Cliseul unei tari agricole, care isi exporta forta de munca in nordul bogat al Europei si ale carei venituri depind in mare masura de turism nu mai are de multa vreme nimic comun cu realitatea. Spania ramane, e adevarat, a doua mare producatoare agricola a continentului. In acelasi timp, ea este insa al treilea producator european de automobile, dupa Germania si Franta, dar inaintea Italiei si Marii Britanii. In 1999, patrimoniul arhitectural de exceptie si peisajul unic au atras in Spania peste 45 de milioane de turisti straini (mai multi decat populatia tarii). Totodata, insa, reteaua spaniola de autostrazi a depasit-o, in cursul anului trecut, pe cea a Marii Britanii. In domeniul infrastructurilor au fost lansate, de altfel, cateva dintre cele mai ambitioase proiecte din Europa. Cerul Madridului va fi dominat, in curand, de cel mai inalt zgarie-nori din Europa. Spania are mari sanse de a deveni prima tara din lume care va dispune de o linie feroviara de mare viteza adaptata pentru circulatia, in regim comercial, la 350 km/h. Dupa linia Madrid-Sevilla, inaugurata in 1992, trenurile AVE (echivalentul spaniol al TGV-ului francez) vor circula, in curand, pe traseul Madrid-Zaragoza-Barcelona. Noile rame – produse in uzinele spaniole de consortiul francez Alstom – vor fi, in momentul inaugurarii liniei amintite, cele mai moderne si performante din lume. Multe dintre proiectele de infrastructura au fost realizate cu fonduri alocate de Uniunea Europeana – asa-numitele subventii acordate regiunilor mai putin dezvoltate ale blocului comunitar. Acest lucru nu diminueaza insa cu nimic meritele Spaniei. ?ara a reusit sa profite din plin de posibilitatile oferite de apartenenta sa la Uniunea Europeana si a utilizat cu maxima eficienta sprijinul financiar care i-a fost pus la dipozitie. Cele mai vizibile exemple se intalnesc in sectorul transporturilor, unde au fost dirijate cam un sfert din sumele primite anual din “fondul european de coeziune”. Calculat pe cap de locuitor, Produsul Intern Brut al Spaniei se situeaza in prezent la aproape 80% din media UE, fata de numai 70% in momentul aderarii tarii la comunitatea europeana. ?inand cont de actualul ritm de crestere economica, exista toate sansele ca acest decalaj sa fie redus la numai zece procente inainte de sfarsitul deceniului 2001 – 2010. Din acel moment, Spania nu va mai beneficia de fonduri din partea Uniunii Europene. Acest lucru nu va avea insa prea mare importanta. La orizontul anului 2010, economia spaniola – deja a saptea ca marime in randul tarilor industrializate – ar urma sa o depaseasca pe cea a Canadei. Bineinteles, Spania va trebui sa faca fata, si pe viitor, unor provocari majore. Printre acestea, cea mai importanta ramane mentinerea coeziunii tarii in fata presiunilor separatiste manifestate atat in ?ara Bascilor, cat si in Catalunia. Actualul sistem semi-federal, in baza caruia tara este impartita in 17 comunitati autonome, este de fapt o solutie generalizata la o problema specifica celor doua regiuni sus-amintite, unde miscarile nationaliste sunt solid implantate. In opinia observatorilor, Spania ar putea adopta in viitor o structura administrativa diferentiata, unele comunitati autonome urmand sa dispuna de o “libertate de actiune” mai mare decat celelalte. Un alt motiv de preocupare il constituie involutia demografica a tarii. Populatia Spaniei a ramas practic constanta in ultimii zece ani, insa acest lucru se datoreaza in intregime influxului de imigranti. In absenta acestora, numarul locuitorilor ar fi scazut in acest interval cu aproape 300.000 de persoane. Pe termen scurt, imigratia poate echilibra tendinta de scadere a populatiei, insa inversarea declinului demografic – mai accentuat decat in majoritatea tarilor europene – nu va fi posibila decat prin cresterea natalitatii. In fine, Spania va trebui sa-si consolideze noul statut pe plan international pe care si l-a castigat in ultimii ani. Integrata cu drepturi depline in NATO, reprezentata in conducerea Uniunii Europei Occidentale si participanta la misiunile de mentinere a pacii din Balcani, tara a reusit sa-si creeze o imagine de partener forte al celorlalte puteri europene. In orice caz, dupa mai bine de un secol de la umilitoarea infrangere in razboiul care a opus-o, in 1898, Statelor Unite, si care s-a soldat cu pierderea ultimelor ramasite ale imperiului sau colonial, Spania se prezinta acum pe scena lumii in postura de invingatoare.