Trăim, astăzi, un moment de fericită răscruce pentru scumpa noastră patrie. După 25 de ani de luptă cu elementele retrograde, dușmănoase, guvernele de largă respirație democratică ale României postdecembriste au izbutit să dea contur visului de aur al întemeietorului învățământului românesc modern, Spiru Haret.
N-a fost ușor, drumul a fost presărat de piedici și capcane, dar bravii noștri conducători, guvernanți și legiuitori, deopotrivă, au învins în lupta cu forțele întunecate ale reacțiunii și au izbutit să ducă la bun sfârșit reforma învățământului românesc.
Suntem bucuroși și mândri acum, la fel de mândri și la fel de bucuroși ca în anul de grație 1962 când un alt ideal de veacuri al poporului român a fost înfăptuit – și anume cooperativizarea agriculturii.
Avem, în sfârșit, datorită viziunii și luptei neostoite a aleșilor țării, un învățământ care funcționează fără manuale și, în curând, va funcționa și fără școli și fără profesori. Învățământul va deveni, în sfârșit, liber de constrângerea cărților, de îngustimea minții educatorilor și imun la limitările fizice generate de pereții claselor de curs.
Liber de orice împilare, învățământul nostru va prinde aripi și va porni în zbor către noi culmi de civilizație și progres, întru propășirea tinerelor vlăstare ale patriei și transformarea lor revoluționară în oameni noi pentru o lume nouă.
Desigur, cuceririle de până acum în domeniul reformei învățământului nu vor putea fi păstrate decât prin luptă și prin întărirea vigilenței fiecărui membru al societății, căci, se știe, dușmanul pândește orice moment de slăbiciune a celor chemați să asigure mersul spre înainte al orânduirii noastre noi. Dar nu vom ceda niciun pas, nu vom precupeți niciun efort, nu ne vom lăsa amăgiți nicio clipă. Vom apăra cu abnegație și spirit de sacrificiu cuceririle revoluționare ale ultimilor 25 de ani de luptă neîntreruptă pentru un învățământ românesc cu adevărat modern și cu desăvârșire original, unic, am putea spune, în lume.
În același spirit de emulație, bucurie și recunoștință față de martirii reformei învățământului românesc, trebuie să salutăm și măsura de o părintească înțelepciune prin care s-a decis ca admiterea în învățământul superior să se facă pe baza Cărții de identitate sau, după caz, a Certificatului de naștere. În acest fel, democratizarea procesului de învățământ este pe deplin asigurată, punând punct unei epoci pe care o putem considera deja de tristă amintire, când universitățile discriminau în mod odios candidații după mediile obținute la examenele de admitere sau, culmea, după promovarea examenului de bacalaureat.
Trăim un moment istoric. Să dăm frâu liber bucuriei, să cântăm din toată puterea piepturilor noastre și să vestim omenirii măreața noastră izbândă: reforma definitivă și irevocabilă, prin deces, a învățământului românesc. Ura!