La Wien Museum din Karlsplatz a fost deschisă, între 21 octombrie 2015 și 10 ianuarie 2016, expoziția „Andreas Groll. Wiens Erster Moderner Fotograf, 1812-1872” („Andreas Groll. Primul fotograf vienez modern, 1812-1872”). Prin această foarte interesantă și complexă expoziție, frumoasa capitală a Austriei a putut să-și descopere devenirea dintr-un oraș medieval și, pe alocuri, baroc, într-o metropolă modernă, fapt ce s-a petrecut în secolul al XIX-lea și a fost suprins, metodic, pe clișeul de sticlă cu colodiu umed de inspiratul meșter fotograf.
De aceeași vârstă cu Szathmari al nostru și, în multe privințe, asemănător ca traiect al carierei, Groll a fost un documentarist prin vocație, un vizionar care și-a dat seama de importanța imaginii ca mijloc de tezaurizare, pentru viitorime, a etapelor modernizării orașului capitală, a țării și a imperiului, deoarece nu s-a limitat să fotografieze doar în Viena ci și în alte orașe importante, ajungând până în regiuni îndepărtate, de la graniță, cum era Banatul.
Fiu al unui grădinar, se născuse pe 30 noiembrie 1812, la Viena. Între 1835 și 1844 a lucrat în laboratorul de chimie al Institutului Politehnic și s-a familiarizat cu substanțele, cu retortele, lămpile cu spirt și eprubetele, fapt ce l-a ajutat mai târziu în activitatea sa foarte specioasă. Translarea spre fotografie a fost, astfel, firească și facilă. Din 1842 datează prima imagine cunoscută ca fiind executată de Groll, un portret dagherotipic, iar în 1847 a făcut primele calotipii (negative pe suport de hârtie ce puteau fi copiate, tot pe hârtie sensibilizată cu săruri de argint spre a obține un pozitiv). Dar nu a practicat prea mult timp niciuna dintre aceste tehnici deoarece a adoptat-o pe cea mai performantă, colodiul umed, despre care a ținut chiar o expunere la Academia de Științe din Viena, pe 7 noiembrie 1850, sub titlul Fotografia sau diapozitivul pe sticlă, ce mai târziu a fost tipărită într-o broșură ce s-a bucurat de atâta interes încât a avut trei ediții succesive.
Subiectele preferate erau peisajele de oraș, monumentele, detaliile de arhitectură. În 1853 i-a fost publicată prima reproducere după o fotografie în periodical „Allgemeine Bauzeitung”. În același an a început să lucreze la suita de fotografii Împrejurimile Vienei, iar în decembrie apare menționat, pentru prima data, în ziarul „Die Presse”, ca fotograf de vedute. În 1854 se apucă să fotografieze colecția de armuri a Castelului Ambras. Dar continuă să ia imagini ale Capitalei și face lungi călătorii de documentare în sudul Austriei și la Pilsen. În cadrul Expoziției Universale de la Paris, din 1855, a fost prezentată seria sa de imagini cu armuri; tot atunci, Szathmari căștiga celebritatea cu albumul său de fotografii luate la Dunărea de Jos, în timpul campaniei ruso-otomane ce avea să se transforme în Războiul Crimeii după ce Amglia și Franța săriseră în ajutorul „Omului bolnav al Europei” cum fusese poreclit Imperiului semilunei. Tot în 1855, Groll a făcut o excursie în Boemia și a imortalizat clădirile istorice și monumentele din Praga unde va reveni anul următor. Călător neobosit, se însoțea totdeauna de aparatele și obiectivele potrivite – de obicei de mari dimensiuni – pentru a surprinde pe plăcile de sticlă locurile cele mai pitorești pe care le vedea. Din portofoliul de imagini adunate a început să selecteze cadrele cele mai bune pe care să le dea publicității. Astfel, în 1857 a apărut primul fascicol din volumul cu armuri.
Pentru realizările sale de excepție, împăratul Franz Joseph l-a recompensat cu un inel cu diamante. Totuși, nu i-a acordat titlul de fotograf al Curții pentru că Groll nu era fotograf de studio și nu se ocupa cu portretizarea mai marilor momentului. Dar o recunoaștere mult mai de preț a venit din partea Academiei de Belle-Arte care i-a achizițonat câteva imagini.
În 1859 a făcut prima călătorie în Banat fiind însărcinat de Compania de Căi Ferate a Statului că ia imagini cu gările, depourile, depozitele, locomotivele și toate atenanțele acelei importante întreprinderi. Astfel, Groll își înscrie numele între primii autori de fotografie industrială. Subiectul acesta l-a atras deosebit de mult. Va mai avea prilejul să imortalizeze așezăminte feroviare, precum inaugurarea gării din Salzburg în 1860. Încă din 1857, în portofoliul său au fost adunate, ca într-un inventar ilustrat, toate modelele de locomotive folosite în sudul Austriei.
Pe 22 mai 1860, Groll a fost prezent și a imortalizat dezvelirea impozantului monument ecvestru al arhiducelui Carl, învingătorul trupelor franceze ale lui Napoleon în Bătălia de la Aspern-Essling, din 1809 – unica victorie însemnată a coaliției antinapoleoniene. În 1861 – anul când a fost primit ca membru în Societatea Fotografică din Viena – a făcut o nouă excursie în Banat spre a-și completa suita de imagini industriale. Dar nu a ingnorat nici elemenutl uman luând niște foarte interesante cadre cu locuitorii ținutului, astfel abordând și genul etnografic. Albumul în care a adunat imaginile bănățene a fost prezentat, în 1862, la Expoziția Universală de la Londra iar anul următor l-a oferit Societății Fotografice. La cea de-a 7-a expoziție a Societății Franceze de Fotografie a fost prezent cu o suită de imagini. Din păcate, fructuoasa activitate a lui Groll a fost întreruptă brusc de o moarte timpurie, în 1872, cauzată de o epidemie de tifos. A rămas în urma sa o vastă operă de documentarist ce a știut să surprindă pe clieșeul sensibilizat cu colodiu devenirea orașului capitală într-o perioadă de mari transformări în cadrul amplului process de modernizare.
Vizitatorii români – așa cum am fost noi, prinzând chiar ultimele zile în care mai era deschisă această expoziție – erau întâmpinați de cadre cu tipuri familiare de țărani bănățeni de la Sasca Română sau de la Moldova Nouă, în straiele lor specifice, sau de mineri de la Anina cu îmbrăcămintea înnegrită de praful de cărbune ori de țiganii nomazi ce-și făcuseră sălașul în preajma acelei localități. Pe lângă acestea, puteau fi admirate cele mai timpurii imagini cu furnale și alte construcții industriale de la Reșița, Anina și Moravița, precum și peisaje urbane de la Oravița. Majoritatea acestor imagini ne erau deja cunoscute dintr-o comunicare intitulată Das Album der Banater Besitzung der STEG des Fotografen Andreas Groll pe care o distinsă cercetătoare austriacă, Monika Faber, a ținut-o în 2012, cu ocazia Conferinței Internaționale Szathmari, pionier al fotografiei și contemporanii săi, organizată de Institutul de Istoria Artei „G. Oprescu” la împlinirea bicentenarului marelui nostru pionier al artei fotografice.
Obișnuit să călătorească mult și obligat a-și prepara pe loc clișeele de sticlă pe care le acoperea cu colodiu umed spre a le sensibiliza, Groll avea nevoie de un cort ce-i slujea de cameră neagră. În expoziție figura un asemenea cort, susținut pe niște firave picioare pliabile. Alături de el era un stativ în care erau așezate plăcile după developare, câteva flacoane din sticlă brună, care nu permitea pătrunderea razelor solare ce ar fi alterat soluțiile fotosensibile din interior, o ramă în care era introdus clișeul, un aparat fotografic pe trepiedul său greoi, din lemn, și câteva obiective de dimensiuni variabile folosite în funcție de subiect. Cel mai mare, cu un diametru de circa 15 cm și o înălțâime identică era folosit pentru peisaje panoramice. Atunci când se deplasa pe teren, fotograful trebuia să își ia mai multe aparate și obiective, fiecare potrivit pentru anumite subiecte. Vedutele erau executate cu aparatul cel mai mare. În consecință, și clișeul de sticlă era mare și foarte fragil, putând oricând să fie spart la o manipulare neatentă. Astfel, activitatea fotografului de teren era dificilă, riscantă și solicitantă, trebuind să se deplaseze cu un inventar variat și voluminos și depinzând foarte mult de condițiile atmosferice potrivite unei expuneri adecvate motivului.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Viena părea un mare șantier: erau demolate vechile ziduri ale orașului, se trasa Ring-ul și o nouă tramă stradală, se construiau edificii impozante. Groll a fost matorul acestor transformări pe care le-a surprins, ca un cornicar în imagini: ridicarea Teatrului Thalia, în 1856, a Operei de Stat, în 1865 sau a Bisericii Votive pe locul fostelor fortificații ale orașului, în 1866. Fotograf citadin prin excelență, el a fost fascinat de arhitectura gotică, de monumentele medievale, de elementele decorative ale fațadelor, de la cele romanice la cele baroce și neoclasice. Lângă un ornament cioplit în piatră și ros de vreme al turnului de nord de la catedrala Sf. Ștefan a imortalizat un personaj cu favoriți mari și o șapcă trasă pe ochi, spre a se feri de soarele puternic. Tot acel bărbat apare, minuscul, lângă un uriaș fleuron de la crucea aceluiași foarte iubit lăcaș de cult din centrul Capitalei austriece, aflat în 1864-1865 într-un proces de restaurare. Praga, Cracovia, Salzburg, Graz și alte orașe ale imperiului au beneficiat de aceeași atenție documentară din partea artistului. În Praga a pozat Podul Carol, Primăria, celebrul ceas al acesteia, Palatul Belvedere, Palatul Czernin, Catedrala Sf. Vitus etc. Alături de imagni de ansamblu făcea și detalii care se constituiau în adevărate studii asupra stilului monumentului.
Expoziția precum și amplul catalog însoțitor au fost coordonate de Monika Faber. La acest volum bine ilustrat au contribuit cu studii de mai mare sau mai mică întindere Elke Doppler, Andreas Nierhaus, Petra Tranková și cea deja menționată, Monika Faber.
Prin vasta și variata sa operă, Andreas Groll a lăsat posterității un portret viu al Vienei și al Imperiului Habsburgic din momentul său de apogeu.