Mai pastreaza Viena, una dintre capitalele europene cele mai deschise, mai bine cunoscute pe meridianele lumii, “zone intunecate”? Are “metropola de pe Dunare” o “istorie  secreta”? La aceste intrebari si la multe altele incearca sa gaseasca raspuns volumul “Viena secreta”, in curs de aparitie la Editura Meronia. Autorul, Alexandru Popescu, este istoric, diplomat si a semnat, intre altele, lucrarile “Relatii romano-austriece”, “Viena romaneasca”, “Romania si cele trei razboaie mondiale in arhive diplomatice germane si austriece”. Oferim cititorilor nostri in avanpremiera cateva capitole din volumul amintit, tot atatea episoade, “cazuri”, “dosare” ale “razboiului secret” desfasurat de-a lungul a peste cinci secole la Viena.  

Congresul… spioneaza
Intalnirea capetelor incoronate in capitala Imperiului Habsburgic, intalnire care urma sa hotarasca soarta Europei dupa perioada razboaielor napoleoniene, a fost comparata uneori cu o reuniune mondena: “Congresul danseaza”. Tot asa de bine, aceasta adunare a capetelor incoronate poate fi asemanata, datorita combinatiilor informative si chiar actiunilor de spionaj desfasurate atunci, cu o intalnire “de lucru” a agentilor:  “Congresul… spioneaza”.
Si cu aceasta ocazie, Metternich si-a dovedit priceperea in activitati informative. In colaborare cu politia, a organizat un corp de agenti care ii supravegheau si spionau pe diplomatii straini. In 1815, s-a ajuns ca grupul de agenti sa urmareasca 30 de diplomati pe zi! Franz Josef va da chiar un decret referitor la atributiile “politiei de stat diplomatice”.
…Nici nu incepuse bine Congresul de la Viena, si o serie de personalitati politice, diplomati, nobili din diferite tari si provincii (Prusia, Italia) l-au anuntat pe ministrul politiei, Hager, si pe insusi Metternich de intentia lor de a furniza informatii. Intre altii, fostul ministru de externe, acum reprezentant diplomatic al Frantei, Talleyrand. La randul lor, o serie de reprezentanti ai unor familii nobiliare din Imperiul Habsburgic (de exemplu, Esterhazy) si-au manifestat dispozitia de a colabora cu politia in vederea spionarii diplomatilor straini. O activitate deosebita pe plan informativ o desfasoara unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai lui Metternich, Friederich von Gentz, in calitatea sa de “secretar al Congresului”. Ulterior, el devine secretar de stat. Von Gentz organizeaza chiar un birou care se ocupa cu descifrarea corespondentei diplomatice (asemenea activitati va initia von Gentz si in corespondenta cu tarile Romane).

Imparateasa Elisabeta – victima a unui complot?
Daca alte atentate impotriva unor capete incoronate si oameni de stat, desfasurate in a doua jumatate a secolului al XIX-lea, au avut evident o motivatie politica, cel caruia i-a cazut victima imparateasa Elisabeta, sotia lui Franz Josef, continua sa ridice semne de intrebare. Ce motive l-au facut pe tanarul italian Luigi Lucheni, la 10 septembrie 1898, sa implante un cutit in pieptul imparatesei, in momentul cand urca pe puntea vasului “Geneve”, pregatit sa paraseasca rada portului orasului elvetian cu acelasi nume pentru o calatorie de agrement pe lacul Leman? Elisabeta, cunoscuta ca una dintre cele mai frumoase femei ale Europei, scriitoare, era total dezinteresata de politica. Nici pentru statul a carui imparateasa era, nu avea un deosebit respect (intr-o scrisoare, ii impartasea reginei Romaniei, Elisabeta, parerea ca forma cea mai buna de stat este… republica). Plictiseala fata de atmosfera rigida de la Curtea din Viena o facea sa intreprinda dese calatorii, de care nici chiar sotul ei, imparatul Franz Josef, nu avea intotdeauna cunostinta.
A actionat Lucheni singur, sau facea parte dintr-un complot anarhist?
Aceasta a fost dilema pe care instanta procesului deschis la 10 noiembrie 1898 la Geneva si-a propus sa o elucideze. Lucheni a declarat ca a fost inspirat de lucrarile unor anarhisti rusi (Bakunin, Kropotkin) si ca initial voise sa il asasineze pe regele Umberto I din cauza lipsei sale de interes pentru soarta saracilor din Italia, dar ca asasinatul, care fusese de fapt un act spontan, il comisese de unul singur.
A declarat apoi ca doreste sa fie executat ca sa atraga atentia lumii asupra situatiei sociale grele a poporului italian. In varsta de 25 de ani, Lucheni avea deja in spate o existenta marcata de numeroase privatiuni. Interesant e ca distrusese un portret al imparatesei Elisabeta, act pe care il repetase si in scoala.
Nu a fost crezut nici de presedintele completului de judecata, nici de procuror, care a incercat sa stabileasca adevaratele imprejurari ale atentatului si dedesubturile sale. In cele din urma, Lucheni a fost condamnat la munca silnica pe viata, dar cele sase persoane banuite de implicare in atentat, inculpate si ele, au fost achitate.
Perseverenta judecatorului de instructie, care a continuat sa-l ancheteze pe Lucheni si in inchisoare, a dus, in anul urmator, la noi marturisiri ale acestuia. Tanarul italian a recunoscut ca a facut parte dintr-un complot impotriva imparatesei Elisabeta, implicati fiind si alti italieni, ale caror nume Lucheni a pretins ca nu le cunoaste. Treptat, peste toata istoria s-a asternut uitarea. La 19 octombrie 1910, Lucheni s-a spanzurat in inchisoare.
Chiar imparatul Franz Josef scapase ca prin urechile acului de asemenea acte criminale. De altfel, ca multumire ca, impreuna cu fratele sau, Maximilian, supravietuise unui atentat, imparatul a dispus ca pe noua artera a Vienei, Ring, sa fie construita, intr-un frumos stil gotic, una dintre cele mai mari biserici ale capitalei: “Votivkirche”.
Se spune ca majoritatea cladirilor construite in acea perioada la Viena nu aveau balcoane tocmai pentru a se putea preintampina asemenea atentate.

Spionii austrieci cuceresc Anglia
De fapt, denumirea de “spioni austrieci” nu se sustine decat daca ne referim la originea lor, caci cel putin persoanele pe care le vom aminti in continuare nu au activat din insarcinarea serviciilor austriece de informatii, ci in slujba Cominternului, scopul acestei organizatii fiind acela de a apara “prima patrie a muncitorilor si taranilor”, U.R.S.S., si sa contribuie la declansarea “revolutiei mondiale”. In realitate, Cominternul a constituit o ampla agentie de spionaj cu ramificatii in majoritatea tarilor Europei. Este greu de inteles astazi ce le-a facut pe unele persoane sa se puna  in slujba Cominternului, multe dintre ele cu calitati intelectuale deosebite, actionand in aceasta postura, chiar contrar intereselor tarilor lor de origine. Idealismul, interesul, inclinarea spre aventura…?
“Arhivele Mitrohin”, constuite din documentele pe care fostul ofiter KGB cu acest nume le-a pus la dispozitia serviciilor de informatii engleze dupa 1990, au permis (re)cunoasterea activitatii unui spion, devenit sef al rezidenturii sovietice din Anglia, Teodor Mali, fost ofiter al armatei austro-ungare. In ceea ce priveste activitatea sa, este suficient sa amintim doar faptul ca el a fost acela care a adus o contributie deosebita in recrutarea membrilor “grupului celor cinci” spioni englezi si in indrumarea activitatii unui alt austriac, devenit unul din cei mai importanti spioni pe care i-au avut serviciile sovietice in anii ’30, Arnold Deutsch. Aceste merite ale sale nu l-au facut pe Mali sa scape, in timpul “marii terori” din Uniunea Sovietica, de plutonul de executie: este executat in 1937.
Absolvent al Universitatii din Viena, doctor in chimie, Deutsch manifesta preocupari si in domeniile filosofiei si psihologiei (a fost unul dintre intemeietorii unui curent vizand o noua atitudine fata de probleme sexuale). Urmas al unei familii de evrei, el nu se va recunoaste niciodata de religie mozaica, ci liber cugetator. Devine membru al partidului comunist, un cominternist convins si agent. In calitate de curier intreprinde calatorii in numeroase tari din Europa si Africa, intre care si in Romania. Sotia sa, Josefine, va indeplini insarcinari similare. Ulterior, sotii Deutsch vor deveni agenti ai serviciului de spionaj militar sovietic, INO.
In 1930, Deutsch pleaca de la Viena la Berlin si se alatura Partidului comunist german. Dupa venirea lui Hitler la putere fuge din Germania mai intai la Viena, apoi in Scandinavia. Revine la Viena unde atrage atentia politiei mai ales din cauza atitudinii sale… pornografice, dupa care este trimis in Anglia de catre Mali.
Deutsch calatoreste si la Londra unde reuseste sa penetreze in mediile academice, ajungand sa desfasoare o activitate stiintifica si se pare chiar sa sustina cursuri universitare.
Dar principala sa sarcina era aceea de a recruta agenti in mediile intelectuale engleze. Din cei 29 de agenti care au fost recrutati pentru serviciul de spionaj sovietic in acea perioada, cei mai multi activand cu un deosebit succes dupa cel de al Doilea Razboi Mondial, 20 fusesera recrutati de Deutsch. Cei mai eficienti dintre acestia au facut parte din asa-numitul “grup al celor cinci”: Philby, Blunt, Burgess si Caincross, Mc. Lean.
Deutsch devine, dupa demascarea sefului rezidenturii sovietice, coordonatorul spionajului sovietic in Anglia pe care, deoarece activitatea sa devenise cunoscuta (doar printr-o intamplare) contraspionajului englez, este obligat sa o paraseasca in 1937.
Dupa opiniile unor istorici, alaturi de Richard Sorge, Deutsch a fost unul dintre cei mai importanti “ilegali” pe care i-a avut spionajul sovietic. Spre deosebire de Sorge, a carui contributie a fost facuta cunoscuta mai devreme, rolul jucat de Deutsch a ramas multa vreme in umbra, el fiind relevat mai ales dupa 1990.
In ceea ce priveste meritele lui Mali si Deutsch fata de spionajul sovietic, este suficient sa amintim ca portretele lor  se afla in sala care adaposteste galeria de “eroi” de la sediul KGB din Moscova.

Mic ghid al Vienei pentru uzul spionilor                       
Exista numeroase marturii ale unor persoane care au desfasurat activitati informative la Viena, ilustrand nu numai interesul, ci chiar predilectia, placerea de a lucra in metropola de pe Dunare. Desigur, cele mai importante erau argumentele legate de posibilitatile de contacte pe care le oferea Viena, din motivele la care ne-am referit si noi mai sus. In afara de aceasta, o alta facilitate era creata de faptul ca Viena constituia, datorita numarului mare de vizitatori, turisti, oameni de afaceri, artisti, politicieni participanti la diferite reuniuni etc. o adevarata “lume”, un furnicar de oameni in care, desigur, era mai usor sa te pierzi sau, mai bine zis, sa te faci pierdut.
Vom avea destul de des ocazia sa ne referim la filmul “Al treilea om”, realizat in anii ’50 de Carol Reed, avandu-l in rolul titular pe Orson Welles, film al carui subiect il constituie tocmai activitatea unor spioni si servicii contrainformative in Viena, imediat dupa razboi. Finalul acestei pelicule contine scene de urmarire in “subterane”, sistemul de canalizare al Vienei. Atunci cand au existat, asemenea urmariri au constituit cazuri extreme pentru ca, de fapt, cele mai multe episoade ale “razboiului secret” la Viena, au avut loc la lumina zilei, ba chiar in spatii si in locuri foarte pitoresti si placute. 
De altfel, Viena a constituit cadrul de desfasurare a numeroase filme de spionaj. Dupa pelicula clasica “Al treilea om” a lui Carol Reed, este de amintit “Spyhunt in Vienna” (1966): un agent secret (Pierre Brice) este trimis in capitala Austriei pentru a ancheta moartea unui savant care inventase un nou sistem de rachete. Din aceasta filmografie mai face parte si ecranizarea unor romane politiste a caror actiune se petrece la Viena, daca ar fi sa-l amintim pe acela datorat unui clasic al genului, John le Carre, in care elegantul spion englez Magnus Pym are de a face cu un defector din serviciile de informatii cehoslovace, sergentul Pavel.
Desi in ceea ce priveste numarul de locuitori si suprafata Viena  nu se mai numara printre marile metropole ale Europei, ea oferea destule locuri in care puteau avea loc intalniri conspirative ale spionilor cu persoanele, ofiterii lor de legatura apartinand diferitelor servicii de spionaj straine. Desigur, nu era recomandabil ca asemenea intalniri sa aiba loc decat in cazuri exceptionale in misiunile diplomatice, consulare sau comerciale ale tarilor respective, motiv pentru care erau preferate spatiile aglomerate, multimea de turisti straini, care se afla aproape tot anul in capitala Austriei, oferind un cadru cat se poate de potrivit si de… placut.
Cineva a spus ca, in cele mai multe cazuri, operatiunile  de racolare si de spionaj la Viena incepeau si se incheiau in cafenele. De altfel, persoana care a deschis prima cafenea la Viena la sfarsitul secolului al XVII-lea, Franz Kolschitszky, fusese spion in serviciul armatelor asediate in Viena de turci la 1683. Plata pentru aceste servicii a fost cu totul originala, probabil unica in acest domeniu: pentru ele a fost recompensat in… boabe de cafea.
Atat in ceea ce priveste numarul, cat si caracterul discret al locatiilor, Viena a ocupat una dintre primele pozitii in Europa, incepand bineinteles cu vestita cafenea si restaurant “Sacher” din apropierea strazii de lux a capitalei Austriei, KA¤rtnerstarsse. Dintre alte cafenele, mai mult ca sigur, locuri de intalnire ale unor agenti, sunt de amintit Kaiserhof, Zum Rebhuhn, Griensteidl.
La acestea se adaugau numeroasele localuri traditionale, asa-numitele “Heurigen”, foarte numeroase in Grinzig, localitate deosebit de pitoreasca si frecventata de turisti si de… spioni din apropierea Vienei.
Si alte imprejurimi ale orasului, mai ales vestita “Padure Vieneza” (Wienerwald), cu multimea sa de localuri, erau, de asemenea, frecventate de indragostiti si de toti aceia care doreau intalniri confidentiale si placute. Ba chiar aici, cum se va vedea, aici existau conditii foarte bune pentru amenajarea unor locuri in care puteau fi ascunse materiale secrete, adevarate “cutii de scrisori”.
De asemenea, dat fiind traficul intens, ca si posibilitatile de refugiu in caz de pericol, cele doua gari mari ale Vienei, SA1dbahnhof si Westbahnhof, constituiau locuri predilecte de intalnire ale agentilor.
La fel, aeroportul Vienei, Schwechat si imprejurimile sale au fost adesea teatrul unor intalniri conspirative, dar si al unor capturari spectaculoase.
In fine, se poate spune ca Viena oferea din multe puncte de vedere un loc in care si agentii, spionii, ofiterii de legatura straini puteau imbina, in cele mai bune conditii, utilul cu placutul.
De altfel, industria turistica face o intensa reclama Vienei ca “unul din epicentrele spionajului mondial”. Prospectele propun vizitarea unora dintre locurile din Viena legate de cazuri celebre de spionaj, mai ales in Prater. Turistii curiosi au putut fi ghidati in Viena chiar de unii dintre protagonistii confruntarilor informative. Astfel,  Peter Earnest, fost ofiter CIA si Oleg Kalugin, unul dintre conducatorii  KGB, ofera asemenea servicii in Viena, ca si in alte “capitale ale spionajului mondial”.

“Ilegali”, “cartite”, “adormiti” 
Viena a fost nu numai o “statie de tranzit” pentru spioni, ci si un teritoriu in care si-au desfasurat activitatile operative. De fapt, categoriile de spioni care au actionat pe teritoriul Austriei au fost deosebit de variate, de la agenti “legendati” (asa numitele “cartite”), fara acoperire diplomatica, la acei infiltrati in ministere, institutii de importanta strategica sau cu activitati in domeniul tehnologiilor inalte.
…Unul dintre acestia a fost H.M. Berger care, in 1955, trece din Germania de est in cea de vest pentru ca apoi, in calitate de “ilegal” sa se stabileasca in Austria in 1977. Probabil ca el ar fi fost greu de demascat daca serviciile est-germane nu ar fi exagerat, “fabricand” trei “ilegali” cu acelasi nume, Berger, intre care unul era activ in Anglia. In cele din urma si politia austriaca a reusit sa iasa din acest “hatis” de “legende”, arestandu-l, in 1986, pe “ilegalul” est-german din Austria.
In 1965, preotul unei mici localitati din Norvegia a primit o scrisoare din partea unui cetatean est-german, Ludwig B. prin care se solicita atestarea faptului ca el se nascuse, ca fiu nelegitim,  in aceasta tara in timpul razboiului de unde emigrase. Odata primit acest certificat, Ludwig B. se stabileste in Norvegia, de unde trece in Austria, lucrand, multa vreme, la firma VAa€“EST cu care R.D. Germana avea relatii de afaceri. In 1983, “ilegalul” est-german, de fapt, ofiter de informatii, este arestat sub acuzatia de spionaj industrial, in ciuda “legendei” sale norvegiene.
Uneori, asemenea “ilegali”, atunci cand faceau greseli sau deveneau inutili, puteau sfarsi rau. Este cazul unui anume Eberhard Severin, agent est-german “legendat” in Austria care, dupa ce esuase in tentativa de a recruta un functionar vest-german, dispare pur si simplu, fiind rapit si transportat in tara de origine.
O categorie aparte de agenti sunt aceia “adormiti” care, dupa recrutarea lor sau o anumita perioada de activitate, din diferite motive, sunt trecuti in rezerva, desigur in vederea incredintarii unor misiuni, la un moment dat. Se pare ca un record in acest sens a fost stabilit de sotii Hedwig si Heinz V., care, dupa recrutarea lor in 1958 de catre spionajul est-german, au ramas “adormiti” pana in 1994 cand au fost arestati pe baza documentelor gasite in arhivele Stasi.  

Romani la Asediul Vienei
“Soldatii romani” informeaza Viena si “contribuie la salvarea orasului”.                                                 
La 24 noiembrie 2000, a avut loc, pe inaltimea Kahlenberg din apropierea Vienei, ceremonia dezvelirii unei placi comemorative cu textul: “In amintirea soldatilor romani care, in anul 1683, in timpul asediului Vienei, au contribuit la salvarea orasului”. Care au fost imprejurarile si motivele care au facut ca “soldati” romani sa se numere printre “salvatorii” Vienei.
Cu ocazia unor evenimente cruciale, cum a fost si asediul Vienei de catre armata otomana in1683, care aveau sa hotarasca, in mare masura, soarta viitoare a Europei, domnitorii romani s-au aflau intr-o grea cumpana. Pe de o parte, ei au trebuit sa participe la asediu de partea Sublimei Porti, din pricina faptului ca tarile Romane se aflau sub suzeranitatea Imperiului otoman, in caz contrar riscand represiunile acestuia, mergand pana la disparitia fiintei statale, iar, pe de alta, doreau sa sprijine pe asediati, Imperiul Habsburgic reprezentand un viitor aliat potential in perspectiva scuturarii jugului turcesc.
Neputand interveni direct in lupte (oricum, nu erau considerati de turci “siguri” si de aceea nici nu au fost direct implicati in confruntarile militare), domnul tarii Romanesti, Serban Cantacuzino si cel al Moldovei, Gheorghe Duca au ales calea unor initiative informative, de spionaj si chiar a sabotajului, actionand, ca sa folosim o terminologie moderna, ca “agenti dubli”. Vom aminti, in continuare, o serie de episoade ale activitatilor de acest fel desfasurate de domnii romani.
La un moment dat, legaturile intre comandantii orasului Viena, tabara turceasca (unde se afla rezidentul imperial von Kunitz ) si ducele Carol de Lorena, aflate in exterior, prin care asediatii erau tinuti la curent cu planurile armatei otomane, au fost intrerupte, astfel ca, pana la 5 august 1683, trupele asediate au fost lipsite de orice fel de informatii. In aceste imprejurari critice pentru asediati, Kunitz s-a adresat lui Serban Cantacuzino care a acceptat sa lase sa treaca printre trupele sale un curier travestit in ostas roman. Serban s-a oferit chiar ca propria sa garda sa escorteze pe curierii care urmau sa duca scrisori pentru “slujba imparatului” si sa inlesneasca in taina (“im Geheimen”) primirea raspunsurilor aduse din cetate, cat si din tabara imperiala. Motivele sale au fost formulate cu claritate: “nu dorea nimic mai mult decat ca armata imperiala sa infranga dusmanul ereditar si sa-i inabuse trufia”, asa cum se consemneaza intr-o relatare asupra asediului Vienei, redactata de Brugli. Domnul tarii Romanesti l-a asigurat pe Kunitz ca, in cazul unor ciocniri, armate, trupele sale, care purtau steagul cu crucea pe avers si cu chipul Maicii Domnului pe revers, se vor retrage de buna voie din fata Imperialilor.
Si domnul Moldovei, Gheorghe Duca a adus servicii cauzei imperiale. Un izvor contemporan semnaleaza prezenta la Viena, la 21 iulie, a doi romani din Moldova care informau pe asediati asupra celor ce se petreceau in lagarul otoman. De asemenea, ca si Serban Cantacuzino, Duca inlesnea trecerea curierilor ducelui de Lorena. La 11 septembrie, in ajunul bataliei decisive, un curier al ducelui trecea cu ajutorul romanilor lui Duca pentru a treia oara in lagarul otoman, aducand scrisori adresate lui Kunitz.
Oricum, transmiterea de informatii de Serban Cantacuzino despre pierderile suferite de turci, precum si despre nemultumirile ienicerilor au contribuit la ridicarea moralului asediatilor.
In afara de aceste demersuri, romanii au contribuit la victoria Imperialilor si printr- o rezistenta pasiva, ceea ce l-a facut pe marele vizir sa inceapa sa-i banuiasca de un “joc dublu”. Este motivul pentru care pasa de Magnezia si cel de Bosnia primesc instructiuni sa supravegheze miscarile romanilor.
La 30 august, conform unei intelegeri pe care am amintit-o, romanii parasisera podul, la care lucrau, la primele lovituri de tun ale asediatilor. De fapt, insusi Serban ii solicitase ducelui Carol sa traga asupra pozitiilor sale pentru a avea pretextul de a parasi pozitiile, ceea ce a intarziat asediul. Dupa marturia florentinului Antonio Maria Del Chiaro, romanii nu incarcau tunurile lor cu ghiulele, ci cu paie.
Asadar, afirmatia, imortalizata in piatra, dupa care “soldatii” romani au contribuit la salvarea Vienei se justifica, mai ales daca tinem seama ca cei doi voievozi romani au stiut sa foloseasca cu mare eficienta si mijloacele informative, cele mai eficiente de care dispuneau in acel moment. 

Informatori romani la Viena
Bineinteles ca nu intotdeauna romanii si austriecii s-au aflat de aceeasi parte a “baricadelor” nevazute ale razboiului secret. Uneori, romanii au fost pusi in situtia de a participa la “asediul” Vienei chiar din interiorul ei, cum s-a intamplat in cursul primului razboi mondial.
Astfel, serviciul secret roman a reusit, inca inainte de 1916, sa organizeze o retea de informatori in capitala Imperiului Austro-Ungar a carei conducere apartinea chiar ambasadorului roman, Mavrocordat. Un aport deosebit l-a avut atasatul militar al Ambasadei Romaniei, capitanul Traian Starcea, reteaua sa cuprinzand aproximativ 50 de persoane, printre care diplomati, atasati militari straini.
Activ in cadrul retelei organizate de Starcea a fost atasatul comercial, Vasile Candini, folosindu-se de serviciile unei studente, Tereza Colbeu. La arestarea sa, au fost gasite in gulerul de blana, pe care il purta, documente informative. Cea mai mare parte a membrilor acestei retele a fost arestata de contraspionajul austro-ungar, fiind eliberati in 1918.
Un alt roman, care s-a distins in aceasta activitate, a fost Ion Nandris. Asa cum consemneaza un contemporan al sau, dr. Octavian Lupu, lui Nandris, care era in  posesia de acte militare false, “ii revenea periculoasa misiune de a culege informatii si corespondenta din partea cercurilor iredentei noastre si a le transmite in calitate de curier cercurilor romanesti din Elvetia”, de unde aceste informatii ajungeau in Romania. Autorul memoriilor, din care am extras aceste date, tine sa remarce: “Si spre marea cinste a acelei generatii, se poate afirma ca nu exista la Viena, si nici in alte parti, tradatori-in cercurile noastre”.

Nume de cod “Viisoara”                                      
Dupa constituirea de catre regimul comunist de la Bucuresti a noilor servicii de informatii, agentii lor s-au angajat intr-un alt “asediu al Vienei” prin actiuni de spionaj care au atras atentia specialistilor domeniului. Astfel, in volumul ”Viena-placa turnanta a spionajului mondial” de K. MA¶chel, aparut in 1997, exista si un capitol consacrat Securitatii romanesti.
Nu se poate spune ca persoana care a stabilit ca Viena sa poarte, intr-o anumita perioada, numele de cod “Viisoara”, asa cum reiese dintr-un jurnal de serviciu al Securitatii, nu cunostea peisajul din jurul capitalei Austriei, caracterizat, intre altele, de existenta a numeroase vii…
Capitolul consacrat actiunilor informative romanesti la Viena din volumul amintit este mai putin amplu in comparatie cu cele afectate altor servicii de spionaj din est. Cauza ar fi, dupa parerea autorului amintit, ca serviciile romanesti au activat in “conditii speciale”, determinate de faptul ca, asa cum reiese si din observatiile serviciilor de informatii austriece, agentii romani erau, mai ales din momentul, in care Romania isi afirmase politica sa independenta fata de Uniunea Sovietica, destul de “putini iubiti, chiar izolati” (bineinteles, fata de “colegii” de la serviciile de informatii ale altor state socialiste).
Chiar in aceste conditii care, desigur, se mai cer elucidate, rezidenta romaneasca din Viena a luat inca din anii ’50 pe cont propriu o serie de actiuni care au avut, adesea, o apreciabila rezonanta in mediul informativ din Viena si din alte capitale europene.
Dupa 1989, in presa romaneasca au aparut o serie de relatari despre activitatea Securitatii la Viena. S-a aratat astfel ca “Securitatea romana a avut o rezidenta puternica in Austria, implicata in special in operatiuni de spionaj economic, precum si in activitati cunoscute sub denumirea de aport valutar special. Prin aceste operatiuni se intelegeau activitatile comerciale ilicite, desfasurate sub acoperirea mai multor firme fantoma, sumele rezultate fiind sub controlul exclusiv al lui Nicolae Ceausescu.
Oricum, se poate afirma ca la “asediul Vienei”, desfasurat de serviciile de spionaj din tarile comuniste, agentii romani, in ciuda numarului mai redus de “cazuri”, in care au fost implicati,  si-au adus o contributie specifica, marcata prin actiuni, mai mult sau mai putin penetrante, de succese, mai mult sau mai putin reale, de episoade, mai mult sau mai putin cunoscute…

Profesor si  agent
Inca in 1972, Directia de Informatii Externe a primit sarcina de a organiza o vasta operatiune, avand drept scop de a pune sub controlul Bucurestiului marea majoritate a organizatiilor de emigranti din strainatate.
In 1983, s-a constituit, la Viena, Asociatia Internationala a Etniei Romane (ACIER) in care au fost atrasi, de cele mai multe ori prin diversi intermediari si fara sa fie informati despre toate activitatile sale, o serie de personalitati ale diasporei romanesti din diferite tari. Ca secretar general al acestei asociatii (post care echivala cu acela de presedinte executiv al sau) a fost ales Constantin Dima-Dragan, fost profesor la Universitatea din Bucuresti, un personaj dubios care, dupa informatiile oferite de lucrarea ”Din culisele spionajului romanesc” de Mihai Pelin, fusese “parasutat” in strainatate dupa ce fusese recrutat ca agent in cadrul operatiunii “Forum” ce viza unificarea organizatiilor romanesti din exil sub controlul Securitatii.
In calitatea sa de secretar general, dar mai ales de agent, Dima-Dragan petrecea perioade destul de indelungate la Viena (de exemplu, din noiembrie 1984 pana in octombrie 1985). Asa cum se arata in unele lucrari consacrate activitatilor informative la Viena, in urma “cercetarilor ample” efectuate de “Unitatea speciala a politiei de stat” (“Stapo-Sondereinhei EBT”), care au fost facute publice dupa 1989, Dima-Dragan a fost identificat drept colaborator al serviciilor romanesti de informatii, el avand si ideea infiintarii ACIER.
La 16 februarie 1986, Constantin Dima-Dragan a fost asasinat in locuinta sa din Toronto, deoarece, dupa unele interpretari, dorise “sa arunce pe piata agenti ai Securitatii”.
Din volumul cu acelasi titlu, in pregatire la Editura Meronia

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar



Subiecte #oldid21246#secreta?#Viena