(acest articol va aparea in editia de maine, 20 martie)
La inceputul anilor ’90, numerosi specialisti occidentali considerau ca Vietnamul avea mari sanse de a deveni urmatorul “tigru” asiatic – o tara cu o economie in expansiune rapida, oferind oportunitati majore pentru investitorii straini. Partidul Comunist abandonase politica autarhica, deschizand larg portile pentru capitalul strain. Capital care nu a intarziat sa-si faca aparitia, prin nume de marca, precum Unilever, Shell sau Mitsubishi. In scurt timp, cresterea economica s-a accelerat pana la un ritm de 10% pe an, impresionant pentru o tara care se numarase pana atunci printre cele mai sarace din Lumea a Treia. Dincolo de importantele resurse de materii prime – printre care si petrol – cea mai mare atractie a Vietnamului o constituie uriasa sa forta de munca. Populatia sa, de 76 milioane de locuitori, este cea de-a doua ca marime din Asia de Sud-Est (dupa Indonezia, dar inaintea Thailandei, Filipinelor sau Coreii de Sud). In plus, vietnamezii sunt relativ bine educati (88% din populatie are cel putin studii primare), constiinciosi si se multumesc cu salarii destul de mici (chiar dupa standardele asiatice). Nu este de mirare ca firme din Taiwan, Coreea de Sud, Hong Kong si Japonia s-au grabit sa construiasca fabrici de imbracaminte, jucarii, podoabe sau chiar produse electronice in “zonele de investitii” infiintate de guvernul vietnamez dupa modelul zonelor speciale din China. Nicaieri aceste schimbari masive din ultimul deceniu nu sunt mai evidente decat in Ho Chi Minh, cel mai mare oras al tarii, pe care multi localnici in varsta il numesc, inca, Saigon, asa cum era cunoscut inaintea revolutiei socialiste. Strazile largi si moderne sunt luminate noaptea de reclame multicolore, tinerii se inghesuie in discoteci iar oamenii de afaceri, tot mai numerosi, circula in automobile de lux germane sau japoneze. In plus, dolarul american este acceptat pretutindeni, jucand practic rolul unei a doua monede nationale. Din 1994, cand Statele Unite au ridicat embargoul asupra comertului cu Hanoiul, peste 400 de firme americane au investit aici. In 1996, investitiile straine directe atingeau nivelul de 8,3 miliarde dolari anual, echivalent cu o treime din Produsul Intern Brut al Vietnamului. Cu toate acestea, in ultimii doi ani, ritmul de cresere economica s-a incetinit la numai 4% pe an, in timp ce numerosi intreprinzatori straini au inceput sa se planga de numeroasele bariere birocratice in calea bunei desfasurari a afacerilor. Din punctul de vedere al autoritatilor vietnameze, reformele continua in acelasi ritm iar deschiderea tarii catre exterior este proclamata ca fiind ireversibila. Vietnamul a reusit in ultimii ani sa reduca intr-o maniera semnificativa saracia in mediul rural, in timp ce moneda nationala, dong-ul, a ramas stabila, chiar in perioada crizei preofunde care a lovit celelalte tari din Asia de Sud-Est. Expertii financiari considera ca incheierea unui acord comercial cu Washingtonul ar trebui sa permita Vietnamului sa-si sporeasca exporturile catre Statele Unite cu cel putin 800 milioane dolari numai in primul an. In acelasi timp, comenteaza BBC, acest acord ar intari increderea oamenilor de afaceri straini in perenitatea reformelor economice in care s-au angajat autoritatile de la Hanoi. Pe termen lung, Vietnamul nu ar putea avea decat de castigat urmand exemplul chinez. Disocierea dintre ideologie si politica economica a permis celei mai populate tari a lumii sa inregistreze in ultimii ani ritmuri de dezvoltare incredibile. Un model din care Hanoiul s-ar putea inspira in viitor.