Premierul Ungariei Viktor Orban nu a pronunțat la școala de vară Tusvanyos cuvântul “autonomie” și a susținut că, în privința regionalizării României, nu a venit momentul ca Budapesta să se pronunțe. În schimb, premierul și-a detaliat viziunea despre situația actuală din lume: Grecia nu-și va putea plăti datoriile; SUA fac față situației doar tipărind dolari; Occidentul este la pământ și viața bună de consum irațional a Vestului este la final. Soluția în aceste circumstanțe: să facem eforturi să ne îndepărtăm de criza Occidentului; soluțiile Occidentului nu mai pot fi aplicate; statul bunăstării trebuie înlocuit cu un stat bazat pe muncă; puterea trebuie să fie în mâna statelor și nu a piețelor.
Devenită tradiție, Universitatea de Vară “Tusvanyos” de la Băile Tușnad (aflată la a 22-a ediție) a beneficiat de prezența premierului ungar, dar nu și de cea a președintelui Traian Băsescu, cum se întâmplase în ultimii doi ani. Pusă anul acesta sub semnul “autonomiei maghiare” promovată de lideri radicali precum Tokes Laszlo, punctul central l-a reprezentat discursul premierului care și-a apărat politicile pe care le-a promovat în Ungaria după câștigarea triumfală a alegerilor în aprilie 2010, potrivit Mediafax.
Preluând o țară în profundă criză cu o cădere economică de 6,7% în 2009, Guvernul Orban a adus în 2010 o creștere economică de 1,2% și așteaptă pentru acest an un avânt de 2,7%. Cu ce preț?
Guvernul lui Orban a refuzat politicile dure de austeritate cerute de FMI, în schimb a pus o taxă băncilor din care a obținut 700 de milioane de euro anul trecut și a renaționalizat pilonul doi de pensii. Acum introduce modificări importante pe piața muncii prin redimensionarea sectorului public și o nouă politică în domeniul sănătății.
Orban își permite acest lucru pentru că Guvernul său format din partidul pe care îl conduce, FIDESZ, și un partid extremist, Jobbik, controlează 75% din Parlament. Președinția ungară a UE care s-a încheiat la 1 iulie a fost un succes. Orban este pe val, iar rezultatele economice și șarmul său personal îl vor ține acolo multă vreme.
Orban știe asta și știe că maghiarii din Ungaria nu sunt interesați de autonomia sau regionalizarea României, ci de viața de zi cu zi, după cum spune Istvan Pataky, șeful departamentului de politică externă a cotidianului Magyar Nemzet, apropiat partidului de guvernământ.
Acest lucru s-a văzut și sâmbătă, la școala de vară de la Băile Tușnad. Premierul ungar a vorbit ca despre un succes despre legea dublei cetățenii care a fost introdusă în mandatul său și care ar unifica națiunea maghiară, dar și-a apărat mai degrabă politicile economice și chiar controversata lege a presei care obligă jurnaliștii să-și publice sursele, dând exemplul scandalului din Marea Britanie în care este implicat imperiul mediatic al lui Rupert Murdoch.
Ce a vestit Orban? “Venirea unei noi ere a economiei mondiale”.
În fața acestei noi ere statul tebuie întărit, iar cei care spun că doar piața trebuie să dicteze fac parte din această lume veche pe care nu trebuie însă să o jelim.
Orban susține că Ungaria și odată cu ea estul Europei nu pot aplica soluțiile Occidentului.
“Acum Occidentul ne copiază pe noi. Noi (Ungaria – n.n.) am fost primii care am reglementat piața bancară și cea a pensiilor private, alții ne urmează. Nu mai putem aplica modelele occidentale, Europa de Este trebuie să aibă propriile-i modele. Colapsul unor țări ne îngrijorează pentru că ne-ar putea atinge și pe noi, de aceea trebuie să ne îndepărtăm de zona periculoasă a crizei occidentale”, a arătat premierul Orban.
Acesta este unul dintre cele mai categorice discursuri ale unui lider din Est care contestă modelul consumerist al Occidentului și anunță apariția unei lumi noi în care deciziile majore vor fi în mâinile statelor și nu a piețelor. Și asta în vreme ce Orban conduce un partid de dreapta.