România poate să fie din nou invadată de bani mulți din străinătate astfel că dobânda va redeveni principalul instrument de politică monetară odată cu intensificarea fluxurilor de capital străin, consideră Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR.

“Fluxurile de capital străin se reiau spre economiile emergente. Deocamdată nu vedem un val foarte mare de capitaluri, dar probabilitatea este destul de înaltă Mai multe fluxuri de capital vor face din nou rata dobânzii principalul instrument. Este imposibil să te aperi majorând rezervele minime obligatorii. Apare din nou dilema ratei. Dacă majorezi dobânda, atragi mai multe capitaluri. Dacă o reduci, se diminuează entuziasmul intrării capitalurilor străine, dar apar probleme pe inflație”, a spus Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, la un seminar organizat de CFA România, care reunește peste 130 de specialiști în domeniul financiar.

În aceste condiții , se impune reașezarea economiei pe fundamente sănătoase pentru a nu repeta greșelile din perioada 2005-2008.

“Dacă vor fi intrări mari de capitaluri străine, trebuie să știm cum să ne comportăm. În 2005 – 2008, când au fost intrări mari de capital nu ne-am comportat cum ar fi trebuit. Se poate face foarte puțin pentru a proteja competitivitatea prin preț. Creșterea competitivității non-preț înseamnă că toate reformele trebuie îndreptate către întărirea competiției, a concurenței pe piață. Până acum s-au făcut prea puține, dacă mă întrebați să dau un exemplu aș spune doar noul Cod al Muncii”.

Încă de la sfârșitul anului trecut pe piață au devenit vizibile intrări de capital străin care s-au înmulțit pe măsură ce s-a ameliorat percepția de risc privind România. BNR se vede în situația de a căuta noi soluții pentru a tempera aprecierea care ajunge să lovească performanța exporturilor, având deja rezerve valutare foarte mari, de peste 32 mld. euro.

Croitoru crede că banca centrală se va confrunta cu o creștere a rezervelor dincolo de ce ar dori sau chiar ar anticipa, ceea ce va face ca BNR să rămână în poziția de debitor net.

La ultima ședință de politică monetară, din 3 mai, Consiliul de Administrație al BNR a decis să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,25%, pentru a opta ședință consecutiv, și nivelul rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și valută ale instituțiilor de credit. Următoarea ședință de politică monetară este în 29 iunie.

În condițiile în care inflația continuă să crească, analiștii au început să se gândească la majorări de dobândă de la BNR.

Croitoru a spus că toate statele emergente se confruntă cu presiuni inflaționiste, mai ales prin inflație importată, care pun probleme băncilor centrale. Aprecierea monedei ajută doar temporar la aplanarea inflamării prețurilor de consum.

Băncile centrale vor oscila între obiectivul inflație și cel al competitivității, în opinia lui Croitoru, mixul de politici concretizat în punerea accentului pe combaterea inflației, întărirea politicii monetare și măsuri macroprudențiale fiind de natură să frâneze creșterea economică.

“Este mixul de politici sustenabil? Probabil că nu. Are un defect. Consecvența măsurilor macro-prudențiale va produce stabilitatea și va da încredere investitorilor privind stabilitatea pe termen lung, ceea ce va atrage mai multe capitaluri. Acestea vor crea presiuni și mai mari pentru apreciere. Dacă presiunile vor fi mai mari de apreciere, am îndoieli că băncile centrale vor continua politicile, și cred că vor dori să intervină mai mult, pentru a tempera aprecierea. Aceasta ar stimula creșterea economică, dar ar fi echivalent cu schimbarea focusului de la inflație la competitivitate”, a explicat Croitoru.

Consilierul guvernatorului BNR a adus în discuție și dilema intervențiilor pe piața valutară, urmate de sterilizare, susținând că sterilizarea s-a dovedit nesustenabilă pe termen lung, ducând la rate mai mari de dobândă.

“Cu cât intervii mai mult, cu atât sunt mai mari costurile de sterilizare. Mai multe intervenții se transformă în inflație dacă nu sunt sterilizate complet. Sterilizările sunt nesustenabile pe termen lung. Sterilizările masive se transformă în pierderi cvasi-fiscale ale băncilor centrale, care sunt până la urmă deficite publice, deci se reflectă cumva tot în inflație”.