Știți bancul: într-o zi, pe nepusă masă, Gheorghe năvălește în casă peste Ianoș, cu cuțitu-n mână, hotărât să-și taie prietenul de-o viață:
– Mă, voi l-ați omorât pe Mihai Viteazu!!
– Gheorghe, șezi blând, asta o fost acu’ patru sute de ani!
– No, io amu am aflat!
Așa și eu: abia acum am aflat – și dacă am aflat, trebuie să vă spun și dv. – că în 2008 un preot și profesor de filozofie polonez, Michael Heller (foto), a câștigat Premiul Templeton, cea mai înaltă distincție academică din lume (dar și cea mai valoroasă, 1,6 milioane de dolari, depășind Premiile Nobel), pentru o lucrare în care – după cum suna știrea la vremea respectivă – “demonstrează cum poate fi dovedită existența lui Dumnezeu cu ajutorul matematicii”, mai exact “nu oferă atât dovezi ale existenței lui Dumnezeu, cât introduce îndoieli asupra existenței materiale a lumii”!!
Dacă mergeți la sursă (http://www.templetonprize.org/previouswinners/heller.html), o să constatați că subiectul a fost puțin (și inutil) umflat de către presă, tema cercetării profesorului Heller fiind răspunsul la întrebarea “Are Universul nevoie să aibă o cauză?”, ceea ce e și mai serios, și mai spectaculos.
Înainte de a spune două vorbe despre remarcabilul polonez (tot ei!), să menționăm că din juriul din 2008 al Premiilor Templeton a făcut parte pentru prima dată și o personalitate din România, proaspătul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, PF Daniel – ceea ce face cu atât mai regretabil faptul că s-a făcut atât de puțin caz de această știre.
Prieten cu fostul Papă Ioan Paul al II-lea (cum altfel!), Michael Heller este profesor de filozofie la Academia Pontificală de teologie din Cracovia, ceea ce nu l-a împiedicat să se specializeze în formule complexe care explică diferite noțiuni și concepte prin intermediul calculelor matematice.
Lucrarea premiată vizează căutarea unei teorii fundamentale a creației, ducând transdisciplinaritatea până la aducerea religiei și științei sub același acoperiș. Heller a făcut apel la elemente de cuantică, matematică și cosmologie, între care și o versiunea personală a celebrissimei ecuații Heisenberg.
Atâta timp cât Universul a avut un început, susține Heller, putem presupune ca a avut un Creator. Dar dacă este nelimitat, nu poate avea nici început, nici sfârșit. El există, pur și simplu. Profesorul Heller pledează împotriva conceptului newtonian al creației, care presupune un spațiu și un timp absolute și un Dumnezeu care creează energie și materie în anumite momente. El susține, în schimb, că teologii trebuie să se întoarcă la doctrina tradițională, potrivit căreia creația Universului s-a produs ÎN AFARA timpului și a spațiului.
În felul acesta – mai e nevoie s-o spun? – Heller “împacă” știința cu teologia. Conform profesorului Karol Musiol, rectorul Universității Jagiellonian din Cracovia, “El a reușit să arate că izolarea religiei de viziunea științifică reprezintă o chestiune defectuoasa, iar eșecul științei de a recunoaște alte căi de înțelegere este o formă de orbire”.
Oribire care, iată, e pe cale de a fi vindecată.