“Obiectivul nostru este ca într-o zi să avem un român care să conducă operațiunile din România.” De­clarația îi aparține lui Ingvar Sviggum, vicepreședinte al Ford responsabil de vânzări și marketing, și se referă la conducerea importatorului mărcii în România, un business de peste 100 mil. euro anual.

Despre aceeași tendință vorbește și Jérôme Olive, director general al Group Renault România, care spune că vede un român ca succesor al său într-o afacere de peste 2 mld. euro anual care include producție de mașini, importul mărcilor Renault și Nissan, producție de componente, dar și activitatea centrului de inginerie.
Cât de repede vor fi puse în aplicare aceste planuri rămâne de văzut, cert este însă că grupurile mari din afară încep să lase pe mâna executivilor români divizii importante ale afacerilor locale.

Cea mai nouă modificare s-a realizat în această săptămână în domeniul auto, în cadrul Renault Technologie Roumanie, cel de-al doilea centru tehnologic ca mărime al constructorului francez după cel de la Paris. Philippe Prevel a predat după mai bine de patru ani postul de director general lui Sorin Bușe, 50 de ani, care a ocupat până la 1 octombrie funcția de director general adjunct și care este unul dintre românii repatriați anul trecut de către Renault în România.
Athena Tavoulari, managing director al firmei de executive search Stanton Chase International, este de părere că pe măsură ce economia românească ajunge la maturitate, și executivii au tot mai multă experiență și implicit intră in vizorul companiilor străine pentru posturi de middle și top management.
“Piața românească a fost una emergentă și era de așteptat că până în 2005, 2006 și chiar 2008 să existe un «boom» al expaților pe piața locală deoarece managerii ro­mâni nu s-au dezvoltat într-o economie precum cea vest-europeană. Pe de altă parte, în ultimii doi ani avem de-a face cu un trend în ceea ce privește promovarea românilor pe posturi deținute până acum de expați”, a spus Tavoulari.

O multinațională poate economisi între 10.000 și 15.000 de euro pe lună dacă înlocuiește un manager străin cu unul român, iar tendința de a aduce la conducerea companiilor locale români care au ocupat poziții de management în firme din străinătate este tot mai vizibilă.
În România lucrează aproximativ 20.000 – 30.000 de expați, potrivit estimărilor firmelor de mutări, însă înregistrați în statisticile ambasadelor ca angajați străini sau diplomați figurează doar jumătate, adică aproximativ 15.000. De regulă, pachetul salarial oferit unui expat este dublu față de cel al unui manager local.
“Adevărul este undeva la mijloc, între costuri și dezvoltarea executivilor locali. Spre exemplu, de curând am recrutat un român pe o poziție de top management, care va avea în subordine 500 de persoane. Compania respectivă a cerut în mod expres ca în calcul pentru funcția respectivă să fie luați atât expați, cât și executivi de pe plan local”, a spus Tavoulari.
Renault aduce în țară inginerii români din străinătate
Renault Technologie Roumanie a lansat în urmă cu mai bine de un an o campanie prin care urmărea să readucă în țară mai multe zeci de ingineri români, care au lucrat anterior în cadrul unor grupuri auto. La începutul acestui an, Mihai Bordeanu a venit în echipa comercială a Group Renault România, pentru ca de la 1 mai să preia postul de director de marketing, deținut până atunci de francezul Rafael Treguer.

Inclusiv în ceea ce privește conducerea Companiei Naționale de Vânzări a Ford România, care de la 1 august a preluat importurile mărcii americane de la Romcar, parte a Țiriac Holdings, Ford Europa ia în calcul ca la un moment dat să aducă un român la conducere.
“Obiectivul nostru este ca într-o zi să avem un român care să conducă operațiunile din România. Faptul că acum este o Companie de Vânzări a Ford nu va schimba lucrurile peste noapte. În timp vom stabili procesele noastre. Trebuie să ne gândim la viitor, la faptul că piața din România va crește”, a declarat Ing­var Sviggum, vicepreședinte al Ford responsabil de vân­zări și marketing. Declarația vine în contextul în care la conducerea importatorului a venit de la 1 octom­brie Henrik Nansen, pentru a-l înlocui pe englezul Paul Flanagan, care a venit în România la începutul acestui an. “Paul Flanagan a fost numit pe funcția de director general al Companiei de Vânzări pentru a o pune la punct și a demara operațiunile. Acest lucru s-a întâmplat. Henrik Nanzen va prelua acum conducerea unei companii gata funcționale”, a spus Sviggum.
În condițiile în care fiecare importator de pe piața locală, deținut de constructor sau de o companie străină, are la conducere un expat, așa cum este cazul Group Renault România, Mercedes-Benz România, Toyota România sau Porsche România – caz în care există doi directori generali, Brend Valmar și Gunther Seifert, pla­nurile de a promova sau recruta manageri români arată că există și la acest nivel un nou val de executivi locali.

“La conducerea Group Renault România, văd ca succesor al meu un român. Renault a repatriat mulți români cu experiență internațională în ultima perioadă, iar acum în cadrul diviziei din România există mulți români cu funcții de conducere. Este sarcina noastră să găsim românii care au potențial”, a spus Jérôme Olive în cadrul evenimentului Meet the CEO organizat de BUSINESS Magazin.
Declarația sa vine la mai puțin de o săptămână de la numirea lui Sorin Bușe în funcția de director general al Renault Technologie Roumanie, în locul francezului Philippe Prevel.

Cei mai influenți români din auto
În prezent cei mai influenți români din industria auto locală sunt Brent Valmar, directorul general al Porsche România, cel mai mare importator de pe piața locală, dar compania este deținută de Porsche Holding Austria, dar și Silviu Docan, directorul ȚiriacAuto, divizia de retail auto a Țiriac Holdings, sau Petru Văduva, CEO al Țiriac Holdings, care are în subordine atât ȚiriacAuto, cât și cei trei importatori, Hyundai Auto România, M Car Trading (Mitsubishi) și Premium Auto (Land Rover și Jaguar).