Producatorul de vinuri Prodvinalco Galati isi va majora capitalul social cu aproximativ 1,76 milioane de lei (480.000 de euro) prin aport in numerar al actionarilor, potrivit unui comunicat publicat de companie. Operatiunea se va realiza prin emiterea a 704.000 actiuni cu o valoare nominala de 2,5 lei, urmand sa beneficieze de dreptul de preferinta actionarii inscrisi la data de 14 decembrie. Subscrierea noilor actiuni se va realiza in perioada 14 decembrie 2005 -14 ianuarie 2006. Titlurile emise in schimbul aporturilor in numerar trebuie platite in perioada subscrierii in proportie de 30% din valoarea nominala, iar diferenta in cel mult trei ani. Principalii actionari ai companiei sunt firma Vinton SRL Galati, care detine 46,03% din titluri Prodvinalco, si SIF Moldova, cu o participatie de 21,12%. Vinton intentioneaza sa participe la capitalul Prodvinalco si cu crama Targu Bujor si mai multe utilaje, societatea initiind in acest sens o a doua majorare de capital. Valoarea bunurilor urmeaza sa fie stabilita de un evaluator, actionarii care vor dori sa-si mentina cota de participatie in cadrul Prodvinalco trebuind astfel sa vina cu aporturi suplimentare in numerar. Provinalco Galati a realizat, anul trecut, o cifra de afaceri neta de 2,4 milioane lei, raportand pierderi de 50.333 lei.