Numele lui Sorin Ovidiu Vîntu a căpătat notorietate prin prăbușirea Fondului Național de Investiții, pentru care 11 persoane au fost condamnate deja, o a 12-a decedând până la finalizarea procesului.

Pe parcursul investigațiilor, ulterior a cercetării judecătorești, Vîntu a reușit să rămână departe de boxa acuzaților, beneficiind de clemența unor procurori, până la schimbarea conducerii Ministerului Public (în octombrie 2006-n.r.), implicit a puterii.

În august 2011, Ministerul Public informa că parcursul dosarelor referitoare la Sorin Ovidiu Vîntu este similar, nefiind aprofundat rolul jucat de omul de afaceri, iar în unele situații aceiași magistrați au pronunțat în mod repetat soluții de neurmărire față de acesta sau au separat fără temei faptele.

De asemenea, pe parcursul efectuării cercetărilor au existat mai multe încălcări ale normelor de procedură și au fost dispuse soluții atipice pentru practica organelor judiciare.

Monitorizări, dar și comisii rogatorii în mai multe state privind anumite tranzacții suspecte au condus la identificarea lui Nicolae Popa – fost director al grupului de firme Gelsor și membru al Consiliului de Încredere al SOV Invest – în Indonezia, el fiind dat în urmărire internațională.

În 9 septembrie 2010, procurorii au decis să-l rețină pe Sorin Ovidiu Vântu, după ce au primit informările de la autoritățile judiciare din Cipru și Indonezia privind tranzacțiile prin care îi erau virați bani lui Nicolae Popa de la omul de afaceri, prin intermediul lui Alex Stoian și Octavian Țurcan.

Autoritățile judiciare române au solicitat, prin comisii rogatorii, în Cipru și Indonezia, audierea mai multor persoane și obținerea unor informații, printre care și tranzacții bancare care să confirme transferarea de bani de la Sorin Ovidiu Vântu către Nicolae Popa, condamnat definitiv pentru prăbușirea Fondului Național de Investiții, la 15 ani de detenție, fiind păgubite peste 300.000 de persoane cu 6,4 milioane de RON și 28 de milioane de euro.

Procurorii români l-au audiat, la Jakarta, pe Nicolae Popa, capturat în decembrie 2009, în baza unui mandat internațional de urmărire prin Interpol.

În urma ultimelor răspunsurilor primite la comisiile rogatorii solicitate, traducerea actelor și coroborarea acestora cu informațiile deținute, procurorii au decis descinderi la mai multe locații și convocarea la Parchet a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca, Octavian Țurcan și a lui Alex Stoian.

Prin conturi ale unor firme deținute de Liviu Luca și Octavian Țurcan, Sorin Ovidiu Vîntu îi remitea sume importante de bani lui Nicolae Popa.

Alex Stoian este șofer al lui Vîntu.

Sorin Ovidiu Vîntu a fost reținut, în 9 septembrie 2010, de procurorii Parchetului instanței supreme, pentru 24 de ore, în legătură cu favorizarea fugii lui Nicolae Popa, fostul director al Gelsor, din România. Concret, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a fost reținut sub acuzația de favorizarea infractorului, ulterior arestat.

Vîntu a stat în arest preventiv șapte zile, el fiind eliberat în 16 septembrie 2010.

În 12 octombrie 2010, procurorii Secției de Urmărire Penală și Criminalistică din Parchetul instanței supreme i-au trimis în judecată pe Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan pentru favorizarea lui Nicolae Popa (capturat de autorități în Indonezia-n.r.) și pe Alexandru Stoian (șoferul lui Vîntu) pentru complicitate la această infracțiune.

Popa a fost condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbușirea Fondului Național de Investiții, în 2000, în urma căreia mai mult de 100.000 de români și-au pierdut banii investiți, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensații.

În 21 aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar au fost ridicați, în urma unui flagrant delict organizat de procurori, care au marcat cei 150.000 de euro pretinși de patronul Realitatea de la Sebastian Ghiță, pentru a nu-i rezilia contractul de management după ce acesta a investit 4 milioane de euro.

În 21 aprilie, în jurul orei 17.00, la sediul Realitatea Media, echipa de flagrant condusă de procurori l-a prins pe Ion Ilie Cezar (fost Berbeci) după ce a primit de la Alexandru Iacobescu suma de 150.000 de euro.

Atunci era data limită la care Sebastian Ghiță trebuia să plătească 200.000 de euro pentru ca Sorin Ovidiu Vîntu să nu rezilieze contractul de management al Realității. Ghiță a spus că plătește 150.000 de euro lunar și a încercat, inițial, să amâne termenul stabilit, invocând faptul că trebuie să plătească salariile angajaților postului TV Publika.

Pentru că nu a reușit să ajungă la o înțelegere, Ghiță a plătit 150.000 de euro, prin intermediul lui Alexandru Iacobescu, banii fiind însemnați anterior la sediul Parchetului Înaltei Curți de Casație și Justiție, arată procurorii în propunerea de arestare preventivă a lui Vîntu.

Iacobescu este martor în dosar.

În 24 octombrie 2011, între SC Realitatea Media SA și SC Asesoft International SA a fost încheiat “contractul pentru servicii de consultanță și management strategic și asigurarea resurselor de finanțare ale activității”, semnat între Sorin Freciu, în calitate de reprezentant al Realitatea Media și Sebastian Ghiță, în calitate de reprezentant al SC Asesoft International SA, spun procurorii.

Obiectul contractului cuprinde Produsele Media: I. Posturi de televiziune: 1.Realitatea TV, 2.The Money Channel; II. Posturi de radio: 1. Radio Guerilla, 2. Radio Realitatea FM semnate de aceleași părți și Anexa nr.2 la Contract RTM-ASESOFT nr.GD1029/24 octombrie 2010 care cuprinde cuantumul sumelor alocate (5.000.000 de euro), tranșele (între 1-2 milioane de euro), termenele de alocare (imediat după semnare și până la 15 ianuarie 2011), destinația (în interesul societății), cu mențiunea că sumele sunt purtătoare de dobândă.

Potrivit clauzelor contractuale, profitul realizat la sfârșitul fiecărui an, revenea în proporție de 80 la sută firmei SC Asesoft International SA și 20 la sută SC Realitatea Media SA.

Pentru punerea în aplicare a contractului Ghiță urma să asigure sursele de finanțare necesare societății, să achite datoriile, să plătească salariile și toate cheltuielile pentru funcționarea în parametrii a societății.

Negocierile care au precedat încheierea contractului de management s-au desfășurat la locuința lui Vîntu, în prezența reprezentanților SC Realitatea Media SA, Sorin Freciu, Dragoș Nedelcu, membrii în Consiliul de Administrație și reprezentanții SC Asesoft International SA și reprezentanții firmei Asesoft Internațional SA, Sebastian Ghiță și Alexandru Iacobescu, membru în Consiliul de Administrație, desemnat de Ghiță. Implicarea lui Vîntu se explică prin faptul că acesta, potrivit declarațiilor publice, controlează prin persoane interpuse acționariatul Realitatea Media, spun anchetatorii.

Conform contractului asumat, până la finele anului 2010, Ghiță a creditat societatea cu peste 4.000.000 de euro, respectiv aproximativ 90 la sută din valoarea contractului.

Deși obiectul contractului prevedea atât asigurarea resurselor de finanțare ale activității, cât și preluarea managementului, Vîntu a continuat să se implice în politica editorială și în administrarea postului Realitatea TV.

Astfel, între Vîntu și Ghiță au apărut tensiuni, soldate, în final, cu o plângere penală la Parchet.

Patronul Asesoft, Sebastian Ghiță, care a preluat managementul Realității, l-a acuzat pe Sorin Ovidiu Vîntu de amenințare și șantaj.

În 21 aprilie 2011, după ce Sebastian Ghiță a plătit cei 150.000 de euro ceruți de Sorin Ovidiu Vîntu, bani ce au ajuns la Ilie Ion Cezar, a intervenit Parchetul.

Judecătoria sectorului 5 București (sediul arestului unde au fost deținuți cei doi fiind în acest sector, astfel că a atras competența acestei instanțe- n.r.) a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a lui Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar, iar acuzarea a făcut recurs.

În 29 aprilie 2011, după judecarea contestației procurorilor, Tribunalul Capitalei s-a pronunțat pentru arestarea lui Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar, emițând în acest sens un mandat pentru 29 de zile.

În 23 mai 2011, Vîntu și Cezar au fost deferiți justiției, pentru șantajarea lui Sebastian Ghiță, iar în 16 iunie cei doi acuzați au fost eliberați condiționat, de către instanță.

În 8 noiembrie 2011, Tribunalul București a decis arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Sorin Ovidiu Vîntu, Liviu Luca (prim-vicepreședintele CNSLR-Frăția și membru al Comitetului Economic și Social European), Sorin Mihai, Ioan Bohâlțeanu, Gheorghe Șupeală (fost director general al Petromservice), Zizi Anagnastopol (fost director financiar al Petromservice), Octavian Țurcan, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă și Daniela Lăcrămioara Brașoveanu, acuzați de delapidare, spălare de bani și, respectiv, complicitate la delapidare în cazul societății Petromservice.

Potrivit procurorilor Parchetului instanței supreme, sume din patrimoniul Petromservice au fost transferate, prin operațiuni succesive derulate prin 22 de companii offshore controlate, în conturile personale sau ale unor societăți înregistrate în străinătate și în România, în special SC Realitatea Media SA (14.200.000 de euro), SC Imobiliar Network 2002 SA (6.725.000 euro) și SC GM Invest SA (1.300.000 euro).

Suma de 14,2 milioane de euro a ajuns în contul Realitatea Media prin trei operațiuni, în 2007, 2008 și 2009, când de la Petromservice au fost virate sume de bani prin conturile mai multor companii offshore, notează procurorii.

Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție au instituit sechestru asigurator asupra a aproximativ 81 imobile – aproximativ 46 de terenuri intravilane și extravilane, cinci apartamente, clădiri cu destinație de hotel, restaurante, alte spații comerciale, un bloc de opt etaje, autoturisme, ambarcațiuni, conturi bancare – pentru recuperarea prejudiciului.

Probele obținute în urma comisiei rogatorii internaționale solicitate în dosarul fraudării Petromservice arată că cele 22 de companii offshore prin intermediul cărora s-au realizat achizițiile de acțiuni și fraudarea patrimoniului companiei sunt controlate de Sorin Ovidiu Vîntu și Octavian Țurcan.

Dintre cele 22 de companii offshore, 13 îl au ca beneficiar real pe omul de afaceri moldovean Octavian Țurcan, trei pe Sorin Ovidiu Vîntu, cei doi fiind beneficiari reali și la o altă companie offshore. Alte două companii, una înființată în 2003 și alta în 2006, îl au ca beneficiar real pe Liviu Luca.

În 14 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis contestația celor zece acuzați, astfel că a dispus eliberarea lor din arest și să fie cercetați în stare de libertate.

În 24 mai 2012, procurorii Parchetului instanței supreme au început urmărirea penală în cazul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în dosarul privind prăbușirea Fondului Național de Investiții (FNI), fiind acuzat de spălare de bani și delapidare.

Cercetările efectuate au stabilit că Vîntu Sorin Ovidiu a supus procesului de spălare a banilor suma de peste 700.000 lei proveniți din infracțiunea de delapidare și peste 9,6 milioane lei proveniți din infracțiunea de înșelăciune, adică peste 5,4 milioane de dolari la data prăbușirii FNI.

În cazul prăbușirii din 2000 a Fondului Național de Investiții (FNI), Sorin Ovidiu Vântu nu a mai fost audiat la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2003, când a spus că ancheta are o altă conotație, iar procurorul de caz nu a mai făcut niciun demers procedural, în afară de a-l scoate de sub urmărire sau de a decide neînceperea urmăririi penale.

“La propunerea Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, în considerarea dosarelor aflate pe rolul acesteia, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani de către Sorin Ovidiu Vîntu, precum și a solicitării de redeschidere a dosarului Fondului Național de Investiții formulate de condamnatul Nicolae Popa, înregistrată pe rolul Tribunalului București, au fost analizate cauzele soluționate anterior de Ministerul Public, având ca obiect fraudarea FNI sau infracțiuni de spălare de bani presupus a fi comise de Vîntu, fiind identificate următoarele dosare:
1. Dosarele penale nr.372/D/P/2004 și nr.374/D/P/2004 – care au vizat generarea unor pagube în patrimoniul investitorilor FNI;
2. Dosarul penal nr.76/P/2005 – privind prejudicierea Băncii Agricole SA;
3. Dosarul penal nr.754/D/P/2006 – privind constituirea Băncii de Investiții și Dezvoltare (BID) SA;
4. Dosarul penal nr.34/D/P/2005 – privind falimentul Băncii Române de Scont”, a informat Ministerul Public.

Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de detenție pentru prăbușirea Fondului Național de Investiții, a solicitat autorităților române, după ce a fost extrădat din Indonezia, redeschiderea cazului FNI.

În urmă cu 12 ani, s-a conturat legenda că Vîntu este deasupra legii, având în vedere că dosarele sale rând pe rând erau restituite de instanță la Parchet sau erau închise de procurori.

De altfel, în motivarea deciziei de arestare a lui Vîntu din 29 aprilie 2011, judecătorii Tribunalului București susțin, între altele, că “stăruința infracțională sedimentează convingerea că inculpatul nu are considerație pentru normele sociale, pentru ordinea socială, ci duce o luptă continuă cu legea pentru că a constatat că poate învinge”.

Tot instanța Tribunalului București consemna într-o altă motivare a deciziei de menținere a lui Vîntu în arest preventiv: “(…) în cauzele pe care le are pe rolul instanțelor, prin apărătorii aleși, încearcă să scape de judecători pe care îi consideră «indezirabili» și din nefericire uneori și reușește”.

Subiecte #Parchet#Vintu