Violențele și jafurile din Londra par să fi fost organizate, cel puțin parțial, prin intermediul unei rețele private de mesagerie, relatează New York Times, în ediția electronică.

Poliția a verificat inițial Twitter și Facebook pentru a găsi participanți și organizatori ai violențelor. Dar Jonathan Akwue, un strateg media din Londra, a fost printre primii care au scris despre posibilul rol al BlackBerry Messenger, cunoscut drept BBM, în organizarea violențelor.

Akwue a explicat pe blogul său că BBM a fost adoptat deoarece este un sistem de mesagerie instantanee devenit popular pentru că este rapid, gratuit și, spre deosebire de Twitter sau Facebook, este privat. El subliniază că nu este prima dată când comunicațiile private de pe BBM, care nu sunt ușor interceptate de poliție, au legătură cu infracționalitatea.

BBM a fost folosit de Mark Duggan, tânărul împușcat de poliție al cărui deces se află la originea violențelor, pentru a trimite ultimul său mesaj. “Agenții mă urmăresc”, i-a scris el prietenei sale, potrivit cotidianului britanic The Daily Telegraph.

Într-un interviu pentru BBC, un ofițer de poliție a declarat că instrumente online sunt responsabile pentru violențele de duminică, dar nu a nominalizat un anumit serviciu.

“Toată lumea din toate părțile Londrei veniți în inima Londrei (centru) OXFORD CIRCUS!!, Magazine vor fi sparte așa că veniți și luați (marfă gratis!!!)”, se arată într-un astfel de mesaj transmis pe BBM, potrivit cotidianului The Guardian.