Aproape o jumătate de viață trăită în Italia, dar el spune că este un poet român. Din cele 6 cărți publicate, patru sunt scrise în italiană, una este bilingvă (italiană – romană) și doar ultima este publicată numai în limba româna. Nebăgat în seamă de critica literară din România, dar are mai multe premii câștigate în Italia, iar poeziile lui au milioane de vizualizări pe internet. Necunoscut în România, dar iubit în Diaspora, într-atât încât poeziile lui la adresa politicienilor români au stat la baza „răzmeriței” Diasporei de la alegerile prezidențiale din noiembrie trecut. El este Viorel Boldiș – Poetul Diasporei.
– Ați plecat în Italia, unde v-ați și stabilit, în 1995. Ați declarat că ați plecat din dezamăgire și din instinct de supraviețuire. Știu că sunteți la curent cu evoluțiile din viața românească, anul trecut, după alegeri, ați publicat un poem foarte dur la adresa oamenilor politici de la București care i-au împiedicat pe românii aflați în străinătate să voteze. Astăzi, dacă ați mai trăi în România, ați face la fel ca în 1995?
– Dezamăgirea? Da, era mare, ținând cont că și eu „am făcut Revoluția”. Aveam 23 de ani în ’89 și toate așteptările pe care le aveam, toate schimbările în care speram nu s-au produs, iar dacă s-au produs, nu au fost conforme cu așteptările mele. Instinctul de supraviețuire a intervenit în urma unor amenințări. Încă mai credeam pe atunci că se poate face carieră în presa scrisă având principii și scriind fără frică. Mă rog, am fost dezamăgit și a trebuit să „dispar”.
Poemele mele dure la adresa clasei politice din România sunt mai multe, nu doar unul. Știu că unele dintre ele au fost citite la cozile care s-au format la secțiile de votare din noiembrie trecut. Câteva dintre aceste poezii au în internet milioane de vizualizări. Este un lucru extraordinar, surprinzător pentru niște poezii ale unui poet aproape necunoscut în România. Asta cred că ar trebui să le dea de gândit așa-zișilor politicieni români.
– De ce ați ales să vă stabiliți la Brescia?
– Aveam o hârtie în buzunar pe care scria un nume și o adresă din Brescia. Era adresa unui prieten care se oferise să mă găzduiască o vreme. Am ajuns acolo după miezul nopții și am dat peste cimitirul orașului! A doua zi am plecat la Milano, unde am locuit aproape un an, apoi soarta a făcut să mă reîntorc la Brescia.
– Când și cum ați început să scrieți poezie?
– Nu știu dacă aș avea curajul să răspund sincer la această întrebare, dacă nu aș avea încă unele caiete cu primele mele „poezii”: scriu poezie din momentul în care am învățat să scriu, adică de la 6 – 7 ani. Acuma râd copios când, cuprins de nostalgie, mă mai uit peste ele.
– Scrieți poezie la fel de ușor și de bine în română și în italiană. Dar în care limbă preferați s-o faceți?
– Oh, fără umbră de îndoială în limba mea, adică în limba romană. Limba poetului este limba în care se naște, limba în care spune pentru prima dată „mama”, limba în care va spune mai târziu „te iubesc”, limba în care vorbește cu prietenii sau se ceartă cu prietenii, limba în care va citi primele cărți, limba în care va înjura… Că mai târziu împrejurările (sau poate fi chiar alegerea) îl vor „obliga” să scrie și într-o altă limbă, asta nu schimbă cu nimic maternitatea limbii poetului. Iubesc limba italiană, dar și cele mai frumoase poezii pe care le-am scris în slova ei, nu sunt altceva decât fructe crescute pe un pom sădit într-o țară numită România. Da, cred că pot să spun asta: în cazul meu limba italiană este un altoi.
Poezia este ca și cei „șapte ani de acasă”. Dacă îi ai, chiar și atunci când vei fi plecat departe de casa ta și vei da dovadă de bună creștere, asta se va datora numai și numai celor „șapte ani de acasă”
– Vă socotiți un scriitor italo-român sau român? Care e condiția scriitorului român în Italia, care continuă să scrie și în românește?
– Cel puțin din punct de vedere bibliografic cred că este corect să spun că sunt un scriitor italo – român, văzând că majoritatea cărților pe care le-am scris sunt (deocamdată) în limba italiană. Dar dvs m-ați întrebat cum mă socotesc eu. Ei bine, eu mă socotesc un poet român care scrie și în italiană. Repet, pentru că țin mult să se știe asta: eu scriu în românește și mai scriu „și în italiană”.
– Ați declarat cu o formulă admirabilă că „sunteți musafir în alte limbi” („Sunt musafir în alte limbi,/ căci doar în limba mea mă regăsesc.” – spuneți într-unul din poemele dvs). Puteți elabora?
– Cred că am anticipat deja răspunsul la această întrebare. Dar vreau să mai adaug ceva: văzând că ați folosit doua versuri din poemul „În limba mea”, o să vă răspund cu un alt poem inspirat de un dialog real avut cu un alt poet italian. Poemul este acesta:
Amore e sesso con le mie due patrie
E che ho incontrato il mio amico Mario
e mi dice
perché ma perché
ti chiami ancora poeta romeno
se scrivi i tuoi versi in italiano?
E mi dice
perché ma perché
continui ancora a parlare di quel tuo paese?
Perché ma perché
non ti stacchi una volta per tutte
e tagli quel tuo cordone ombelicale?
E che mi andava di risponderli
perché ma perché
non ti fai i cazzi tuoi?
ma ben educato come sono gli ho risposto
cazzo Mario sono un fottuto poeta innamorato
della mia bella ma tormentata patria.
Ma tu l’Italia l’ami?
mi chiese lui
con fare serio e o sole mio nel suo sguardo.
E se l’ami come l’ami, come fai ad amare
due patrie e due lingue?
E che mi andava di risponderli
perché ma perché
sei così angusto?
ma ben educato come sono gli ho risposto
cazzo Mario sono un poeta di larghe vedute io
e con la mia di Romania
faccio l’amore come con l’amata
e con la tua e la mia d’Italia
faccio sesso come con l’amante.
E che Mario si fermò per un’istante
e con fare serio e o sole mio nel suo sguardo
mi dice
mi fai pure cornuto ma ti voglio bene lo stesso.
E che quasi mi viene di chiedere la cittadinanza adesso.
Dragoste si sex cu cele două patrii ale mele
Mă-ntâlnesc într-o zi cu prietenul meu Mario
și-mi zice ăsta
de ce dar de ce
spui ca ești poet român
dacă tu scrii în italiană?
și-mi zice
de ce dar de ce
continui să tot vorbești atâta de țara aia a ta?
De ce dar de ce
nu te rupi odată pentru totdeauna
și nu-ți tai cordonul ăla ombilical?
Mai că-mi venea să-i răspund
de ce dar de ce
nu-ți vezi tu de treaba ta?
dar bine crescut cum sunt i-am răspuns
mă Mario sunt un futut de poet îndrăgostit
de frumoasa și chinuita mea țară.
Dar tu Italia o iubești?
îmi zice el
cu mutră serioasă și o sole mio în privire.
Și dacă o iubești cum o iubești
cum faci tu mă să iubești
două patrii și două limbi?
Mai că-mi venea să-i răspund
de ce dar de ce
ești atâta de închis?
dar bine crescut cum sunt i-am răspuns
mă Mario eu sunt un poet cu mintea deschisă
și cu România mea
fac dragoste ca și cu iubita
iar cu Italia ta dar și a mea
fac sex ca și cu amanta.
Mario înțepeni pentru o clipă
apoi cu mutră serioasă și o sole mio în privire
îmi zice
văd că-mi pui și coarne dar eu oricum țin la tine mă poet de România!
Acuma vedeți voi mai că-mi vine să le cer cetățenia!
– Ați câștigat mai multe premii literare pentru cărțile dvs de poezie sau pentru copii. V-au influențat în vreun fel cariera, v-au ajutat, v-au făcut mai cunoscut?
– Unele dintre ele, da. De exemplu Premiul Eks&tra, care era cel mai important premiu pentru scriitorii proveniți dintr-o altă limbă, mi-a permis să-mi public primul volum de poezie și de fapt m-a făcut cunoscut în Italia. Dar, în general, premiile „mari” sunt făcute ca să fie câștigate de către „poeții intelectuali” adică cei cu CV academic. Poate și de aceea distanța dintre cititorii obișnuiți de poezie și cei mai premiați poeți contemporani (fie ei romani sau italieni) este extrem de mare. Dar asta este o altă poveste!
– Cum ați ajuns să faceți parte din grupul Editurii Rediviva?
– Deoarece colaboram deja cu cei de la Centrul cultural italo-român din Milano, organizasem deja multe evenimente culturale împreună. Când mi-au cerut să mă ocup de colecția de poezie, nu puteam să refuz, chiar dacă munca era voluntară și timpul meu foarte limitat.
– În luna mai, ați fost, împreună cu alți membri ai Editurii Rediviva, la București, v-ați prezentat ultimele volume de versuri. Publicul român v-a întâmpinat cum v-ați așteptat?
– Trebuie să vă mărturisesc că în ultimii doi ani am fost de câteva ori în România să-mi prezint cărțile sau invitat la diferite evenimente culturale și întotdeauna am fost foarte surprins de primirea pe care am avut-o din partea publicului. Spun asta deoarece toate cărțile mele sunt publicate în Italia, în România nu se găsește în librării nici măcar una. Nu același lucru pot să spun despre critica literară din România, pentru care aproape nu exist. Dar aceasta este cea mai din urmă problema a mea! Eu nu scriu pentru critici, nici pentru ceilalți poeți, nici pentru premii, eu scriu pentru cei care încă mai cred că poezia este și trebuie să fie a tuturor, nu doar a unor snobi care scriu și se citesc și-și dau premii între ei. Gloria literară dată de către critică este pe cât de efemeră, pe atât de falsă. De un milion de ori mai mult prefer emoțiile și luminițele din ochii celor care-mi citesc sau mă ascultă când îmi recit poeziile.
– Vă veți mai întoarce în România?
– Nu, pentru că de fapt nu am plecat niciodată de acolo. În celelalte locuri din lume pot să folosesc toate verbele, mai puțin unul: „a fi” – acesta este rezervat doar României.