trăiam într-o constelație îndepărtată
când au venit din neunde și-au spus
astăzi trebuie să bată
vreme de sus
apoi peste trupu-mi de înger bătrân
au tras iarbă stelară
până au văzut că mereu îmi rămân
aripile-afară
îmi strigau iată zorile plânge-le
iată-ți singurii prieteni învie-i
și mâinile lor erau pline de sângele
copilăriei