Volumele tranzacțiilor derulate pe cardurile business și de credit au început să crească rapid din toamna trecută, ceea ce arată că și situația financiară a companiilor se îmbunătățește, spune Cătălin Crețu, director pentru România în cadrul Visa Europe.
“Din vara lui 2008, când toată lumea spunea că ne va ocoli criza, primul semnal a fost dat de scăderea volumelor pe cardurile de business. Observăm însă din trimestrul al treilea al anului trecut și apoi în trimestrul al patrulea rate foarte mari de creștere ale volumelor tranzacționate pe aceste carduri. Este un semnal foarte bun”, a spus Crețu în cadrul unei conferințe de presă.
Visa și MasterCard sunt principalele organizații de plată active în România, controlând autoritar piața tranzacțiilor pe card.
Cardurile business sunt folosite de companii pentru a controla modul în care angajații lor utilizează bugetele pe care le au la dispoziție pentru cheltuieli personale – spre exemplu cazarea și masa în timpul deplasărilor. Aceste carduri sunt folosite de angajați, dar sunt emise pe contul companiei.
În anul fiscal octombrie 2009 – septembrie 2010 Visa a contabilizat rulaje pe cardurile de business emise sub sigla sa în valoare de aproape două miliarde de euro, în creștere cu 25% față de exercițiul precedent. Numărul cardurilor a urcat în această perioadă cu 12%, iar sumele cheltuite la POS (la comercianți) cu aproape 23%.
Crețu spune că în prezent rulajele înregistrate pe cardurile business au ajuns să reprezinte mai bine de 15% din valoarea tranzacțiilor derulate pe carduri Visa, față de 10% anul trecut.
Pe plan local erau în circulație în septembrie anul trecut peste 6,5 milioane de carduri sub sigla Visa, în condițiile în care datele BNR arată că numărul total de carduri era de aproape 12,6 milioane de carduri. Visa raportează o creștere cu peste 3% a numărului de carduri, în timp ce datele BNR indică o scădere cu 2% la nivelul pieței.
Organizația de plată nu a furnizat date privind volumul tranzacțiilor derulate pe cardurile Visa, însă a afirmat că a înregistrat o creștere cu 19% față de anul precedent. Potrivit datelor BNR, totalul tranzacțiilor pe carduri derulate între septembrie 2009 și septembrie 2010 a urcat la 24 de miliarde de euro.
Crețu spune că una din trei tranzacții derulate pe carduri Visa a fost realizată la POS (la comercianți), valoarea medie fiind de aproape 39 de euro.
Creștere ușoară a fraudei
Incidența fraudei pe cardurile Visa a crescut ușor anul trecut, astfel că la tranzacții de 100.000 de euro, șase euro au reprezentat operațiuni frauduloase, față de 5 euro în trecut. Cu o pondere a fraudei de 0,006%, România stă însă mult mai bine decât majoritatea țărilor, media europeană fiind de 0,05%.
Ponderea fraudelor are legătură directă cu gradul de implementare a tehnologiei EMV (carduri cu cip), mult mai sigură decât tradiționala bandă magnetică. În prezent, 44% din cardurile emise sub sigla Visa înglobează tehnologia cip. Peste 90% din sumele rulate la bancomate și 70% din tranzacțiile prin POS sunt pe carduri cu cip.
Accent pe plățile online
Împreună cu băncile partenere, Visa a promovat de anul trecut un proiect pentru acceptarea cardurilor la plata taxelor locale.
În prezent, peste 100 de primării acceptă plata taxelor locale cu cardul prin POS-uri instalate la ghișee. În plus, 20 de primării acceptă plata taxelor locale cu cardul online. Vicepreședintele Visa Europe Steve Perry s-a întâlnit ieri cu miniștrii finanțelor și comunicațiilor pentru a discuta pe tema proiectului de introducere a plății online pentru impozite la nivel național.