Platile transfrontaliere sunt greoaie si ineficiente, in conditiile in care standardele sistemelor de plati difera de la un stat la altul, iar reglementarile internationale sunt tot mai restrictive, arata un studiu realizat de Visa.
“Cresterea comertului global si imbunatatirea eficientiei lantului de furnizare creeaza nevoia de a imbunatati si procesul de plata transfrontalier, care este in prezent ineficient si costisitor pentru banci si companii”, spune Aliza Knox, senior vicepresident al Visa Commercial.
Platile transfrontaliere reprezinta aproximativ 8% din totalul platilor derulate la nivel mondial, arata studiul, cu rezerva ca o dimensionare exacta a acestora este dificila, in conditiile in care institutiile financiare nu le delimiteaza in mod clar de platile locale. Multe tranzactii imbina de altfel plati locale cu plati transfrontaliere.
Eficienta sistemelor de plati trasfrontaliere poate fi imbunatatita, arata studiul Visa, insa pentru aceasta este nevoie de investitii in schimbarea sistemelor utilizate de companii si de banci.
“Intrucat bancile membre Visa vor trece din regiunea Visa CEMEA in Visa Europe, care respecta cerintele Zonei Europene Unice de Plati de la 1 ianuarie 2007, industria de plati din Romania va fi expusa la o inlesnire a comertului dintre statele membre, ceea ce va duce la o crestere a numarului de tranzactii transfrontaliere. Si industria platilor prin card va cunoaste cu siguranta o crestere ca rezultat al acestor schimbari”, apreciaza Catalin Cretu, vicepresedinte pentru Romania si Bulgaria al Visa International.
Studiul Visa arata ca procesul de plati transfrontaliere trece printr-o perioada de schimbari importante. Autorii studiul evidentiaza ca sistemele de plati transfrontaliere evolueaza, in ultimii ani aparand mai multe astfel de sisteme. Desi acestea au fost concentrate in mod traditional pe derularea de plati la nivel regional sau intre un numar redus de state, suportand o singura valuta, acestea vor continua probabil sa se dezvolte, acoperind mai multe state si valute.
In alta ordine de idei, controlul platilor transfrontaliere prin reglementari guvernamentale a crescut, pe fondul intensificarii luptei impotriva spalarii banilor si a finantarii terorismului, din ultimii ani. Aceste intariri legislative fac insa ca tranzactiile sa fie mai costisitoare.
O alta tendinta evidentiata de studiul Visa este imbunatatirea administrarii riscurilor de credit si de lichiditate in cadrul sistemelor de plati.