„Fata cu cercel de perlă” de Tracy Chevalier a creat o formulă de roman, ce se bucură de mare succes: în centrul cărții se află un tablou celebru, și acțiunea urmărește felul cum este pictat, circumstanțele, drama ascunsă în actul creației. Iar personajul principal nu este pictorul, ci modelul, observator și martor al proiectării ființei sale pe pânză.
După misterul fetei cu turban albastru și cu unicul cercel de perlă a lui Vermeer a venit rândul altor pânze celebre să devină subiect de ficțiune: „Eu, Mona Lisa” de Jeanne Kalogridis, și de curând „Dansatoarea lui Degas” de Kathryn Wagner, ambele în colecția „Raftul Denisei”, ele reflectă pasiunea editoarei Denisa Comănescu de a descoperi noi romane ce exploatează original interferența artelor și transformă mari artiști în personaje.
De ce se aventurează o autore și jurnalistă americană să scrie despre Edgar Degas? Poate că obsesia lui pentru balerine și multele tablouri ce le surprind mișcările delicate, clipele de odihnă au pasionat-o de multă vreme. Poate pentru că Edgar Degas a adus în pictura impresioniștilor nu atât realismul cum îi plăcea lui să creadă, cât o categorie estetică rară – grațiosul.
Poate Kathryn Wagner a avut un motiv în biografia pictorului – o mama americană; a și călătorit în Louisiana ca să-și viziteze rudele, a pictat pânze inspirate de Lumea Nouă. Și poate alt detaliu a avut o importanță majoră – semnele orbirii au apărut devreme, a pictat grăbit, profitând de anii când încă distingea nuanțe, dar declinul a fost cumplit, orbire însoțită apoi de surzenie, de lupta pentru a reuși în arta sculpturii.
Kathryn Wagner a fructificat pasiunea lui Degas pentru balet, artă sincretică ce presupune mișcare și muzică, elemente de joc actoricesc și de vestimentație artistică. Astfel alege ca personaj o tânără cu talent de balerină, provenind dintr-o familie modestă, din sudul țării. Alexandrie este un caz clasic pentru Franța din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: o mamă care vede cum i se spulberă visul de iubire printr-o căsătorie nepotrivită, transferă asupra fetei ambițiile ei.
Deși a depășit vârsta potrivită pentru a începe lecțiile de balet, Alexandrie își dorește să reușească, recuperează timpul pierdut, ambiția și talentul ei sunt șlefuite de o profesoară înzestrată și de un bătrân înțelept care-i asigură educația care să-i ofere acces la Opera din Paris. Părinții doresc o carieră nu pentru succesul fetei, ci au un scop clar – tranformarea ei în „lorette”, adică în metresa unui om bogat, ca să-și întrețină familia. Baletul este doar calea, nu ținta.
Alexandrie parcurge pas cu pas drumul reușitei, ajunge balerină la Opera din Paris, dar îl cunoaște pe Edgar Degas, care venea frecvent la repetiții pentru a le picta. Ea îi pozează pentru tablouri ce atrag cumpărători, și treptat afinitățile transformă relația firească dintre pictor și model într-o legătură ambiguă și tensionată. Fata descoperă că Edgar Degas are tot ce ea-și dorește: o casă-muzeu plină cu tablouri de mari maeștri, a primit o moștenire ce-i permite să dedice pasiunii sale pentru pictură.
Degas formulează în câteva propoziții drama care-l macină: „Chiar și visele devin poveri. Vreau să scap de mine însumi. În fiecare zi dorința de a crea o operă de artă mai bună mă arde în interior până când îmi simt degetele ca fiind străbătute de fulgere. Dacă aș putea scăpa de propria mea minte, m-aș putea odihni. Chiar și când dorm, visez culori și mă trezesc cu dorința de a le recrea, înainte să le uit.”
Scriitoarea a construit romanul ca spectacol de operă: patru acte mari, separate la mijloc de Antract, alcătuite din scene dominate de culoare: Parisul privit cu ochii provincialei inocente, rochii, interioare sau peisaje. Cele mai frumoase descrieri prezintă ședințele de pozat, bazate pe contrapunctul între ceea ce oferă privirii și adevărata stare a balerinei.
Lumea baletului se dezvăluie din interior, încât cititorul are iluzia că se află captiv în transparența albăstruie a unei lecții de balet pictate de Edgar Degas.
Kathryn Wagner, Dansatoarea lui Degas, traducere din engleză de Adriana-Carmen Racoviță, Editura Humanitas fiction, 2013, 328 pag.