A trecut aproape un sfert de veac de când persoane ca Vișinescu ar fi trebuit aduse în fața justiției. La cârma puterilor din stat s-au perindat, în acești aporape 25 de ani, oameni și partide aparținând întregului spectru politic. Niciunul dintre acești oameni și niciunul dintre partide nu l-a deranjat, până acum, pe Vișinescu. Nici pe „colegii” lui. Care, între timp, au îmbătrânit liniștiți. E foarte posibil ca acest Vișinescu să fie un personaj emblematic pentru categoria socio-profesională din care a făcut parte. Spun asta pentru că l-am văzut la televizor dând cu pumnul, la aproape 90 de ani, iar gestul de a da cu pumnul este unul reflex, un gest îndelung exersat. Un personaj oarecare, agasat, nervos, încolțit, îmbrâncește, înjură, scuipă sau fuge. Cu pumnul dau numai cei care au mai dat. Și mai mult decât atât, dau cu pumnul cei care n-au primit pumni în schimb. Vișinescu, e limpede, a dat mulți pumni la viața lui. Și încă a mai fost și plătit și răsplătit pentru asta. Firesc este să dea socoteală pentru pumnii pe care i-a dat. Firesc ar fi ca justiția să-l condamne. Nu să-l arunce în pușcărie e important ci să-i dea verdictul „vinovat”. Asta cât mai e timp, pentru că Vișinescu nu mai are prea mult. Dacă va începe vreodată urmărirea penală și apoi procesul acestuia, ar fi primul semn că am rupt-o, definitiv, cu trecutul. Dacă nu, va fi așa cum știm, ca și până acum, când mâinile se spală una pe alta.
Timpul le aranjează, el, pe toate – se spune. Relele vin și se duc. Zic, însă, că Vișinescu și ai lui n-ar trebui lăsați să treacă de la sine.