Ray Ozzie, managerul “vizionar” responsabil de strategia software a Microsoft, care și-a anunțat plecarea săptămâna trecuta, a îndemnat încă o dată conducerea companiei să lase în urmă era “Windows”, axată pe terminalele de birou și să se concentreze în schimb pe aplicațiile “post-PC”, scrie Reuters.

La cinci ani după ce și-a pus amprenta cu mailul intern trimis în care cerea trecerea la aplicații centrate pe “cloud computing” (un serviciu prin care utilizatorii individuali și companiile pot accesa prin internet un server, pe care pot fi găzduite date, un site web sau diferite aplicații de business- n.red), Ozzie face din nou un apel pentru proiecte în care simplitatea să fie cuvânt de lege.

“Să marcăm acești cinci ani îmbrțișând fără teamă ceea ce este inevitabil din punct de vedere tehnologic”, a declarat Ozzie, într-un comentariu postat pe blogul personal.

Plecarea lui Ray Ozzie de la conducerea diviziei de producție software a Microsoft, alimentează temerilor privind incapacitatea lui Steve Ballmer de a pregăti posibili urmași la conducerea companiei.

Ozzie, în vârstă de 54 de ani, s-a alăturat companiei în 2005, fiind ulterior considerat unul dintre cei doi executivi care ar putea conduce Microsoft în locul lui Bill Gates.