Dr. Wargha Enayati despre viitorul medicinei private și responsabilitatea liderilor din sănătate

Acum 30 de ani, când am deschis primul cabinet medical privat, nu mi-am imaginat că voi ajunge să vorbesc despre „orașe medicale”, „concierge doctor” sau rețele deschise care includ atât spitale private, cât și publice. Însă visul era același: să creez un sistem în care pacientul să nu se mai simtă pierdut.

De-a lungul acestor decenii, am învățat că infrastructura contează – dar contează și mai mult filosofia din spatele ei. Dacă acum 20 de ani construiam clinici și spitale, astăzi construim modele de îngrijire. Iar în centrul acestui model se află ghidajul medical: un sistem în care pacientul nu trebuie să caute singur soluții, ci este însoțit de un profesionist – medicul Concierge.

De ce viitorul înseamnă ghidare medicală, nu izolare în rețele

Sistemul actual e complicat, fragmentat și lipsit de transparență. Pacienții nu știu unde să meargă, ce investigații să facă, cât să aștepte. De aceea, modelul Enayati Medical City pune accentul pe coordonare și ghidaj. Concierge Doctorul este acel medic care cunoaște traseul, înțelege sistemul și lucrează în interesul pacientului, nu al unei rețele.

Aceasta este direcția în care cred că trebuie să meargă medicina românească: spre un sistem colaborativ, deschis, în care competiția nu e pe pacient, ci pe calitate și empatie.

Investițiile trebuie să aibă suflet, nu doar randament

În 30 de ani, am investit peste 120 de milioane de euro în spitale, clinici, echipe, platforme digitale. Nu pentru a construi un imperiu, ci pentru a da înapoi un sistem. Enayati Medical City este rezultatul acestei filozofii. Dar nu ne oprim aici. Următorii ani sunt dedicați extinderii:

Vrem să construim un sistem care funcționează dincolo de brand, care unește, nu separă. În care pacientul are dreptul la cel mai bun tratament, oriunde s-ar afla el.

Colaborarea cu statul – o necesitate, nu un moft

Am fost prezent pe 2 aprilie, la întâlnirea liderilor din medicina privată. Concluzia a fost clară: România are nevoie de un sistem de prevenție coerent, național, obligatoriu. Nu mai putem construi în paralel. Dacă vrem să reducem costurile, suferința și timpul pierdut, trebuie să lucrăm împreună: public și privat.

Abonamentele pot fi o soluție de tranziție: un mecanism prin care companiile contribuie la sănătatea angajaților, iar statul preia bune practici. Dar trebuie să gândim integrat, pe termen lung.

În loc de încheiere: ce le-aș spune tinerilor medici

Aș vrea să cred că, peste 30 de ani, un tânăr medic care citește aceste rânduri va conduce o clinică în care nu există liste de așteptare de luni întregi, în care pacientul e văzut ca om, nu ca dosar. Iar dacă își va aminti că un astfel de model a început acum, aici, la Enayati Medical City, înseamnă că n-a fost degeaba.

Cred cu tărie că sănătatea este o datorie față de comunitate. Iar inovația nu e despre tehnologie, ci despre grija cu care construim. Pentru oameni, nu pentru sistem.

— Dr. Wargha Enayati