România a ieșit deja din recesiune și este pe calea cea bună,
i-a anunțat ieri dimineață pe investitorii străini Sebastian
Vlădescu, ministrul finanțelor, într-o intervenție televizată în
direct la canalul internațional de business Bloomberg.
Întrebat când crede că România va “ieși confortabil din recesiune
și va începe să crească”, Vlădescu a răspuns cu o ușoară ezitare:
“Ei bine, deja am făcut-o. În trimestrul al doilea din acest an am
avut o creștere foarte, foarte mică. Pentru prima dată după șase
trimestre cu scădere, în al șaptelea am avut o creștere de 0,3%,
așa încât sunt optimist că mergem pe calea cea bună.”
Totuși, față de trimestrul II din 2009 economia a rămas pe scădere,
cu minus 0,5% din PIB. O creștere pasageră de 0,1% trimestru la
trimestru a mai fost consemnată în trimestrul III al anului
trecut.
De altfel, Vlădescu a ignorat și prognoza de scădere a PIB cu 1,9%
pe 2010 luată în calcul la recenta rectificare bugetară. Este
pentru prima dată de la preluarea actualului mandat când ministrul
finanțelor adoptă un asemenea ton optimist, după ce în mod constant
în primăvară și până la mijlocul verii își exprimase numeroase
rezerve privind șansele de revenire a economiei în acest an și
chiar perspectivele pentru 2011.
Afișând un aer zâmbitor, acum el se declară încrezător că “măsurile
dificile” luate de Guvern – tăierea salariilor din sectorul bugetar
cu 25% pentru ultimele cinci luni ale anului și majorarea TVA la
24% – vor echilibra veniturile bugetului, iar deficitul va rămâne
sub 7% din PIB anul acesta.
După șapte luni, deficitul s-a ridicat la 3,9% din noul PIB
prognozat la 512 miliarde de lei (120 mld. euro).
“Da, sunt încrezător. România s-a confruntat cu o situație foarte
dificilă în 2009 și anul acesta, a trebuit să facem față multor
provocări, dar sentimentul meu este astăzi că suntem pe calea cea
bună.” Prezentat de Bloomberg drept “economist și politician”,
ministrul cu statut de tehnocrat în guvernul Boc s-a arătat la fel
de încrezător și în privința succesului pe care ar urma să-l aibă
revenirea României pe piețele financiare internaționale spre
sfârșitul acestui an.
“Prima emisiune de obligațiuni în euro din acest an a fost un
succes, am strâns 1 mld. euro și ne așteptăm să avem succes și cu
emisiunea de la sfârșitul anului. România va continua finanțarea
echilibrată a deficitului între piața internă și cea externă”, a
spus ministrul, fără a reacționa la comentariile moderatoarei de la
Londra privind dificultățile întâmpinate de Finanțe în încercările
de a atrage lichidități în lei.
Întrebat care este temerea sa cea mai mare, având în vedere că
România este atât de legată de economiile din Vest și se poate pune
problema unei a doua căderi în recesiune, Vlădescu a răspuns:
“Nu, nu pentru România. Teama mea cea mai mare pentru anul acesta
este riscul de a considera că perioada dificilă s-a încheiat și de
a fi mai optimiști decât e necesar.”
Eveniment
Vlădescu le spune străinilor că România a ieșit din recesiune
România a ieșit deja din recesiune și este pe calea cea bună, i-a anunțat ieri dimineață pe investitorii străini Sebastian Vlădescu, ministrul finanțelor, într-o intervenție televizată în direct la canalul internațional de business Bloomberg. Întrebat când crede că România va „ieși confortabil din recesiune și va începe să crească“, Vlădescu a răspuns cu o ușoară ezitare: „Ei bine, deja am făcut-…