Angajații Ministerului Finanțelor vor continua să primească “stimulente” salariale anul acesta pentru a nu fi dezavantajați față de alte categorii de salariați bugetari, în pofida solicitării premierului Emil Boc privind eliminarea acestui tip de remunerare din instituțiile publice, afirmă ministrul finanțelor Sebastian Vlădescu.
“Cu riscul de a supăra, anul acesta încă voi acorda stimulente în Ministerul Finanțelor. Dacă nu aș mai da acești bani până la sfârșitul anului, reducerea reală a salariilor începând din iulie ar fi de circa 60%, nu de 25%, și nu am cum să renunț”, a declarat Vlădescu. El susține că în timp ce în alte minstere angajații au fost recompensați după 2000 în principal prin sporuri, în Finanțe s-a practicat în principal sistemul “stimulentelor”, care erau și “consistente”, iar sporurile au fost folosite mult mai puțin.
De la 1 ianuarie, în sistemul bugetar sporurile au fost încorporate în salariul de bază, conform legii 330 privind salarizarea unică, dar la Finanțe nu prea ar fi fost mare lucru de încorporat. Pe de altă parte, legea respectivă nu face referire și la stimulentele din Finanțe. “La 1 ianuarie 2010 media salarială în Finanțe a rămas la circa 2.000 de lei (brut), adică foarte jos pe grila de salarizare în sistemul bugetar. Cu stimulentele urcă la circa 4.000 de lei, așa încât consider necesar să continuăm cu acordarea de stimulente pentru ca și angajații din Ministerul Finanțelor să intre în noua etapă a salarizării unice cu un nivel apropiat de media sectorului bugetar. Altfel, ar fi trebuit să acordăm o majorare salarială ca să avem la ce aplica reducerea de 25% de la 1 iulie, ceea ce ar fi fost neserios”, explică Vlădescu.
Cine preia sarcinile secretarului de stat Grațiela Iordache
Ministerul Finanțelor urmează să rămână cu trei secretari de stat în loc de patru, postul Grațielei Iordache fiind desființat, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern privind reorganizarea instituției.
Legislația fiscală – atât în domeniul impozitelor directe, cât și al TVA, plus codul de procedură fiscală, va intra în subordinea secretarului de stat Alexandru Nazare, cel mai discret oficial al Finanțelor, instalat în aprilie. De asemenea, el se va ocupa și de relația cu Parlamentul, sindicatele și patronatele. Secretarul de stat Gheorghe Gherghina, responsabil cu bugetul, preia legislația și reglementarea în domeniul activelor statului. Conform proiectului de reorganizare a Finanțelor, numărul de posturi din aparatul central al ministerului ar urma să scadă cu 416, până la 1.437, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului.
Nu este precizat și un nou număr maxim de posturi din Agenția Națională pentru Administrare Fiscală – în prezent de 1.302. Grosul angajaților din administrația financiară este localizat în direcțiile județene ale finanțelor publice și în direcția generală a Municipiului București, cu toate structurile subordonate și care cumulează peste 26.300 de posturi.
O altă entitate cu un număr mare de angajați este Autoritatea Națională a Vămilor, care are peste 4.580 de posturi. Proiectul de hotărâre pentru reorganizarea Finanțelor nu face referire la reduceri de personal avute în vedere în aceste segmente.
“Vom ajusta serios personalul din Finanțe”, spune Vlădescu, fără a avansa cifre.
Cât privește organismele subordonate ministerului, el se declară “nemulțumit” de activitatea Gărzii Financiare, în principal în controlul colectării de accize, dar și de Vamă. “Aceste organisme trebuie să treacă total de partea bună a baricadei, iar scopul lor principal să fie să lucreze în folosul bugetului și al contribuabilului care achită taxe, nu al altcuiva.”