Vladimir, George si criza irakiana

Relatiile cu Statele Unite raman o prioritate pentru seful  Kremlinului incat, pentru a le conserva el este pregatit sa-si inmulteasca concesiile, mai ales in privinta crizei irakiene.
Cum sa fii prietenul lui George W. Bush fara sa fii egalul sau? Vladimir Putin intelege bine profitul pe care-l are din asocierea numelui sau cu o superputere aflata in pozitie hegemonica. In ochii compatriotilor sai,  atenti intotdeauna la modul in care Washingtonul trateaza Moscova, profitul sau de imagine este, fara indoiala, in crestere. Dar cea ce castiga intr-o parte, pierde in alta – intr-un plan mult mai concret, acela al posibilitatilor sale de manevra, comenteaza saptamanalul francez L”Express.
Ajutata o vreme de Franta, Rusia face astazi recurs la instantele ONU pentru a contracara mai bine amenintarile SUA la adresa Bagdadului.
Dupa mai multe saptamani de obstructionari, Rusia a sfarsit prin a accepta Rezolutia 1441 care avertizeaza Bagdadul despre “consecintele grave” pe care le-ar sporta daca refuza cooperarea cu Natiunile Unite.
Mai mult, impotriva tuturor asteptarilor, Moscova nu a cracnit atunci cand raportul Bagdadului privind armele sale de distrugere in masa i-a fost transmis mult dupa ce fusese remis Londrei si Parisului – nemaivorbind de faptul ca Washingtonului il primise aproape imediat. Dupa ce administratia Bush si-a inasprit tonul, nemultumita de continutul raportului, unul dintre adjunctii lui Igor Ivanov, sef al diplomatiei a admis ca cele 12.000 de pagini ale documentului “nu raspund la toate intrebarile”.
Insistand la inceput pe reglementarea politica a crizei, responsabilii rusi se multumesc, in ultimul timp, sa califice drept “inadmisibila”  folosirea “unilaterala” a fortei. Lasandu-I pe Igor Ivanov si pe ministrul Apararii Igor Serghei in avandgarda, Putin si-a rezervat rolul conducatorului responsabil, dezolat de conduita Statelor Unite.
In ceea ce il priveste,  grijului sa menajeze susceptibilitatile “dragului Vladimir”, George W. Bush ii acorda un sprijin fara fisura, dupa criza ostaticilor de la Moscova, in octombrie trecut. El promite – lucru care nu-l costa foarte mult, intrucat negocierile cele mai dure se duc cu Uniunea Europeana – sa sprijine accesul Rusiei in Organizatia Mondiala a Comertului. Abia sfarsit summitul de la Copenhaga care a marcat largirea masiva a NATO Bush s-a deplasat la Sank-Petersburg sa-l “linisteasca” pe Putin. Generalii rusi nu mai misca in front. Parteneriatul cu SUA le-a fost explicat de catre seful statului si de catre ministrul apararii drept “un viraj tactic temporar” destinat sa usureze accesul Rusiei la capitalul si tehnologia Occidentului. In asteptarea implinirii acestui deziderat ei trebuie sa tolereze prezenta americana in Asia Centrala si in Georgia – o realitate foarte dureroasa pentru ei.
Irakul este, fara indoiala, un partener traditional al Rusiei. Dar daca Rusia se agita atata, asta se intampla doar pentru ca ea va avea de pierdut mult din acest razboi care se apropie si caruia nu i se poate  impotrivi. Totusi, “Kremlinul a tras invataminte din greseala comisa in timpul loviturilor NATO impotriva Belgradului”, afirma un observator, aflat de multa vreme la Moscova. Spre deosebire de  Boris Eltin, Putin  se va feri sa impinga intransigenta pana acolo incat sa riste o ruptura cu Washingtonul, multumindu-se sa umfle pretul – politic, financiar, economic – a concesiilor pe care le face.
La 22 noiembrie anul trecut, la Sank-Petersburg, Bush s-a angajat verbal sa protejeze interesele rusesti in Irak, dar fara a preciza mai mult.
“Se stie de multa vreme ca exista discutii intre Moscova si Washington privind situatia de dupa interventie”, afirma aceeasi sursa. Moscova este nelinistita de situatia datoriei de 7-8 mld. de dolari pe care Irakul o are fata fosta Uniune Sovietica, a carui patrimoniu a fost mostenit de Rusia. De asemenea, este nelinistita de viitorul celor aproximativ 300 de firme rusesti care au afaceri cu Bagdadul. Grupurile petroliere rusesti care cumpara si vand aproximativ 40% din petrolul brut irakian in cadrul programului “petrol contra hrana” se tem ca vor pierde aceasta afacere.
La inceputul lui octombrie, in timpul primului summit energetic ruso-american, de la Huston, Spencer Abraham, secretarul energiei in administratia Bush, ar fi avut o discutie discreta cu Vaguit Alekperov, presedintele Lukoil, principalul trust petrolier rus. Abraham i-ar fi sugerat atunci sa ofere, cu titlu privat, o donatie opozitiei irakiene care sa garanteze continuarea contractelor agreate de Saddam Hussein, in cazul schimbarii regimului, ceea ce Alekperov ar si fi facut. Se pare ca Bagdadul a aflat, altcumva nu se explica rezilierea neasteptata a contractului de concesiune acordat Lukoil asupra campului petrolifer gigant, West Qurna 2.
Pe deasupra, evolutia pe termen a cursului petrolului brut concentreaza toate nelinistile Rusiei. In prezent, cursul este in crestere iar aceasta se va accentua odata cu inceperea operatiunilor militare. Dupa razboi, insa, daca SUA relanseaza productia irakiana, pretul barilului anticipat de cei mai multi dintre experti va cadea sub 20 de dolari – mai bine spus intre 14-16 dolari sau chiar intre 12 si 14 dolari. In ambele cazuri, acest scenariu este catastrofal pentru Moscova care si-a calculat veniturile, plecand de la 21,5 dolari barilul, in 2003 – an in care Rusia trebuie sa ramburseze creditorlor internationali mai mult de 17 miliarde de dolari.
Totusi, oricat ar costa, relatia cu SUA, ramane prioritata in ochii Kremlinului. Caci ea confera Rusiei – si liderului sau – un statut pe scena internationala care nu ar fi putut fi obtinut prin fortele proprii, conchide L’Express.