Michel Vâlsan
Omul universalIslamul și funcțiunea lui Rene Guenon
Editura Herald
Cuvânt-înainte de Abd Ar-Razzaq Yahya (Charles-Andre Gilis). Traducere din limba franceză de Teodoru Ghiondea. Cartea apare în colecția Philosophia perennis, coorodonată de același Teodoru Ghiondea, împreună cu Florin Mihăescu. Pe site-ul editurii, traducătorul îl prezintă pe autor în termeni cât se poate de elogioși. “Mihail Vâlsan (1907-1974) este, în mod cert, una din personalitățile cele mai importante ale secolului XX, care i-au scris istoria <<discretă>>, fundamentală și exemplară din punct de vedere tradițional, alături de marele sau mentor Rene Guenon și de ilustrul său prieten Vasile Lovinescu. M. Vâlsan a înscris definitiv contribuția românească în domeniul exegezei spirituale de natură esoterică islamică, în plan european – și nu numai – prin excelență și incontestabilă autoritate. Recunoscut ca o voce de primă mărime, atât de mediile sufite europene, cât și de cele islamice de pretutindeni, s-a remarcat, înainte de toate, ca inițiatorul studiilor akbariene moderne. Urmând în tinerețe cursurile de logică și metafizică ale lui Nae Ionescu, interesat de <<fenomenul Maglavit>> (1935) și informându-l pe R. Guenon în legătură cu acesta, ajunge la Paris în 1936, unde intră în contact cu spiritualitatea sufită, apoi, in 1938, ocupă funcția de consilier financiar al Consulatului României; foarte curând va părăsi orice preocupare legată de viața publică, precum și România. Legăturile sale cu Elveția erau deja strânse, prin primirea inițierii în ramura alawită din partea lui Fr. Schuon, de care se desparte definitiv, devenind <<independent>> la finele anului 1950. Mihail Vâlsan a fost un mare maestru spiritual, remarcându-se printr-o practică spirituală de o puritate și de o rigoare ce depășesc puterea de înțelegere a oricărei exegeze exterioare. Grupul pe care l-a format și condus mai multe decenii s-a impus de mult timp în sfera exegezei sufite prin traduceri impecabile ale operelor principalilor maeștri ai spiritualității sufite. M. Vâlsan s-a remarcat mai întâi in calitate de colaborator, apoi la conducerea revistei Etudes Traditionnelles (între 1960 și 1974) : peste cincizeci de articole cuprinzând teme strâns legate de opera și funcțiunea lui Rene Guenon, traduceri adnotate – adevarate și unice exegeze – ale unor importante scrieri sufite (de autori de excepție: Ibn ‘Arabi, al-Qashani, al-Qunawi și altii), texte pe teme diverse; de asemenea un studiu introductiv de o importanță deosebită, la volumul postum a lui R. Guenon: Simbolurile fundamentale ale Stiintei sacre.”
“Mulți au fost mirati – scrie M. Vâlsan – când au aflat că Rene Guenon a fost musulman. În cărțile sale nimic nu indică un atare ratașament tradițional, precum și locul pe care islamul îl ocupă în opera sa, în comparație cu cel al hinduismului și al taoismului, un loc destul de restrâns, în pofida frecventelor referiri la metafizica și esoterismul islamic. Astfel că unii s-au întrebat dacă ar putea exista un acord între perspectiva sa doctrinară și poziția sa tradițională personală. Alții au mers până la a considera că învățătura sa metafizică și intelectuală nu ar putea fi considerată compatibilă cu doctrina islamică…. Astfel că noi credem util să facem câteva precizări si puneri la punct.” Cartea dezvoltă toate aceste puneri la punct.