La sfârșitul anului trecut s-a deschis în centrul Bucureștilor, pe strada Boteanu, exact peste drum de celebra biserică, librăria italiană Pavesiana, direct coordonată de editura cu același nume. Pe amândouă le păstorește neobosita profesoară, traducătoare, iubitoare de italiană și de cultură Mara Chirițescu. Librăria, despre care vom mai vorbi pe larg cu un alt prilej, ca și despre editură, a lansat printre primele cărți o colecție numită Voci romene, care se deschide cu o carte de o copleșitoare profunzime, „Ultimul deceniu comunist.”

„Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Europa Liberă”, sub coordonarea lui Gabriel Andreescu și Mihnea Berindei, a apărut la Editura Polirom, primul volum  (anii 1979-1985), în 2010, al doilea volum (anii 1986-1989), în 2014. La două decenii de la prăbușirea comunismului, Gabriel Andreescu și Mihnea Berindei au reunit în volume scrisorile trimise postului de radio Europa Libera de către ascultători in anii ’80. Mesajele, retransmise în țară pe calea undelor, constituie, în ciuda diversității autorilor și a subiectelor abordate, un ansamblu neașteptat de coerent și viu, care ne permite să (re)trăim atmosfera acelor ani. Astăzi, scrisorile sugerează presiunea covârșitoare a regimului, umilințele și neputința oamenilor, aroganța liderilor comuniști, dar și „descătușarea” oferită de Europa Libera celor din țară.

Prezentând primul volum în emisiunea sa zilnică de la Protv, „Omul care aduce cartea”, criticul literar Dan C. Mihăilescu spunea: „Iertați-mă că v-o spun, dacă printre dumneavoastră mai există nostalgici ai comunismului sau ai ceaușismului sau ai socialismului le recomand să citească această carte și să-și aducă aminte de toate mizeriile și ororile și umilințele pe care le-am trăit, mai ales în anii ’70 -’80.”

„Conținutul acestor scrisori se referă aproape fără excepție la nemulțumirile față de realitatea românească din timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu: de la lipsa hranei și a apei calde, întreruperea curentului electric, lipsa medicamentelor până la cultul personalității soților Ceaușescu, cel care dusese în anii ‘70 și ‘80 la spectacolele-gigant, pentru care se întrerupeau lucrul și școala și se faceau repetiții extenuante și umilitoare.” (Serenela Ghițeanu, în revista 22)

Acum cartea poate fi găsită în limba italiană, tradusă anul trecut și publicată de Editura Pavesiana. 

„L’ultimo decennio comunista. Lettere inviate a radio Euopa Libera 1979-1985. Editori Gabriel Andreescu & Mihnea Berindei.” Pavesiana. Traducere în italiană de Mara Chirițescu, Paolo Bruzzi, Stefano Ferrari, Giovanni Avanzini. Editura Pavesiana nu doar a tradus acest volum în italiană, dorește să-l tălmăcească și în limbile maghiară, germană și engleză, în așa fel încât cât mai mulți cititori să aibă acces la o realitate pe care mulți sunt tentați s-o uite, ori n-o cunosc. 

„Voci romene” va continua cu alte volume despre realitatea românească. Se anunță deja „Timpul ce nu i s-a dat” de Annie Bentoiu („Il tempo che ci e stato dato”).