Studioul aâ¬oCasandraaâ¬? este si nu este un teatru ca toate celelalte. Aici pot fi vazute spectacole, la fel ca in oricare alt teatru, dar aceste spectacole trebuie privite si judecate nu dupa desavarsirea lor formala, ci dupa masura in care izbutesc sa puna in lumina personalitatea, inzestrarea, talentul tinerilor artisti, inca studenti. Iar aceasta lumina – lumina rampei aâ¬â se dovedeste, nu o data, nemiloasa.
Cea dintai preocupare a unui profesor aâ¬ode clasaaâ¬? (asa li se zice titularilor de serie la specialitatea Arta actorului) atunci cand pregateste examenul de sfarsit de studii al invataceilor sai este aâ¬â sau ar trebui sa fie aâ¬â alegerea unei piese care sa contina roluri generoase pentru cat mai multi dintre interpreti.
Din acest punct de vedere, Tartuffe de Moliere nu doar cuprinde un numar mare de partituri consistente, dar permite si descifrarea lor intr-o gama variata de tonalitati, mergand de la comedia de moravuri la drama psihologica.
Este, fara indoiala, motivul pentru care piesa a fost transformata acum in aâ¬osubiectaâ¬? de examen de catre profesorul universitar Ion Cojar, secondat de asistentii universitari Liviu Lucaci si Tania Filip. Ba, chiar, conducatorul clasei a multiplicat numarul de aâ¬oprestatiiaâ¬?, unele roluri capatand cate doi interpretiaâ¬Â¦ simultan.
Cum ziceam, un spectacol studentesc de actorie se cere apreciat dintr-o perspectiva speciala; de aceea, despre montarea in sine voi spune doar ca a avut o desfasurare in general vioaie si cateva momente amuzante (precum acelea ale aâ¬odedublariiaâ¬? tinerei Marianne si a guralivei subrete Dorine ori a frumoasei Elmire, obiectul pasiunii lui Tartuffe), dar si un serios dezechilibru intre parti, finalul venind, literalmente, in galop.
Ceea ce intereseaza in primul rand este evolutia tinerilor actori. Ca in ultimii (cam multi) ani, acestia nu au impresionat in mod deosebit, lasand, dimpotriva, sa se vada o serie de carente tehnice majore: glasuri neslefuite, atitudini neglijente, gesticulatie dezordonata.
Din fericire, din distributia cuprinzand paisprezece interpreti cateva nume se detaseaza totusi, hranind speranta ca, peste o vreme, ele vor desemna actori in toata puterea cuvantului: Rada Ixari (Doamna Pernelle, bigota admiratoare a lui Tartuffe) reuseste o buna compozitie, autoritatea ei hazlie dezvaluind si posibilitati de exploatat candva in drama; Irina Halina Cornisteanu (subreta Dorine) are har comic evident, beneficiind si de insusirea, extrem de pretioasa pentru un actor, de a aâ¬otrece rampaaâ¬?; Cristina Chirila (cealalta Dorine) poseda spontaneitate si naturalete; Cristi Simion (Tartuffe) vadeste inclinatii dramatice care, daca tanarul isi va aâ¬olucraaâ¬? constiincios vocea, isi vor gasi, poate, o mai fericita utilizare in viitor; ameliorandu-si mobilitatea corporala, Adrian Dumitru (Cléante) ar putea sa profite de fizionomia aâ¬ointeresantaaâ¬? si de dictiunea clara ce reprezinta, actualmente, atuurile sale.
An de an aproape, principala institutie de invatamant superior care aâ¬ofabricaaâ¬? artisti si-a schimbat denumirea, ajungand acum sa se cheme Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica; spectacolele aâ¬oCasandreiaâ¬? sale ne fac insa, tot mai des, sa ne gandim cu nostalgie la vremea cand isi zicea, modest, Institutul de Arta Teatrala si Cinematograficaaâ¬Â¦
Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar