Cel mai mare operator de telefonie mobila din lume, Vodafone, se concentreaza atat pe cresterea organica, cat si pe cea externa si analizeaza posibilitatea extinderii pe anumite piete, cum ar fi Polonia, Franta si Asia, spun oficialii companiei.

Grupul Vodafone este prezent pe piata din Romania prin intermediul MobiFon – operatorul serviciului de telefonie mobila Connex – la care detine 99,1% din actiuni. Grupul britanic a preluat la sfarsitul lunii mai 79% din actiunile companiei de la firma canadiana Telesystem International Wireless, pe langa cele 20,1% din actiuni pe care le detinea deja.

“In domeniul telecomunicatiilor, continua sa existe oportunitati pe pietele cu o rata de dezvoltare ridicata. Analizam posibilitatile oferite de Asia si exista unul sau doua cazuri in care am dori sa ne majoram participatia, cum ar fi Polonia sau Franta”, a afirmat directorul executiv al companiei, Arun Sarin.

Cel mai mare grup de telefonie mobila dupa veniturile realizate a incercat in repetate randuri sa-si majoreze participatia de 20% detinuta la compania poloneza Polkomtel, precum si pachetul de actiuni de 44% la Vivendi Universal, controlata de SFR, a doua mare firma franceza de telecomunicatii.

“Afacerea noastra se va dezvolta organic, dar vom avea in vedere si extinderea operatiunilor”, a spus Sarin. El a aratat ca desi perspectivele raman pozitive in Statele Unite, unde grupul are o participatie minoritara la Verizon Wireless, concurenta din Europa si Japonia ramane acerba. Grupul se va concentra asupra restructurarii diviziei japoneze, Vodafone K.K. dan.dragomir@zf.ro