Cel mai mare operator mobil din lume, Vodafone, a anuntat ca va lansa exact peste un an, in octombrie 2004, serviciile de telefonie de ultima generatie (3G) in Marea Britanie, responsabilii companiei apreciind ca urmeaza un deceniu de boom pentru aceste servicii.
“Crahul dot-com a trecut, iar tehnologiile revolutionare la care visam in 2000 vor ajunge curand pe piata. Tehnologia 3G va schimba fundamental modul de functionare al afacerilor”, a apreciat presedintele executiv al Vodafone, Arun Sarin, la forumul telecom de la Geneva. “Industria IT&C si in special tehnologiile wireless vor cunoaste un deceniu de puternica inovatie”, a mai spus el.
Pentru a sublinia expansiunea telefoniei mobile, Sarin a citat o serie de cifre privind incasarile industriei telecom. Astfel, daca in 1991 incasarile din domeniu totalizau 350 de miliarde de dolari la nivel mondial, 95% din bani proveneau de la operatorii de telefonie fixa. Peste 10 ani insa, incasarile industriei vor fi de 850 de miliarde de dolari, iar 40% din bani vor proveni din telefonia mobila, a apreciat seful Vodafone.
Vodafone cheltuieste in prezent aproape 3 miliarde de dolari pe an pentru implementarea retelei de telefonie mobila de ultima generatie, pe langa sumele platite pentru licenta de operare pe aceasta frecventa, care i-au indatorat puternic pe toti operatorii europeni. Telefonia 3G, care ofera pe langa apeluri voce posibilitatea de a transmite date la viteza mare (multimedia, filme, jocuri, spoturi publicitare, muzica, etc), nu a fost deocamdata introdusa in Europa decat de concernul din Hong Kong Hutchison Whampoa, care a lansat astfel de servici in Marea Britanie si Italia.
Business Hi-Tech
Vodafone lanseaza servicii 3G in 2004
Cel mai mare operator mobil din lume, Vodafone, a anuntat ca va lansa exact peste un an, in octombrie 2004, serviciile de telefonie de ultima generatie (3G) in Marea Britanie, responsabilii companiei apreciind ca urmeaza un deceniu de boom pentru aceste servicii