Numeroasele achizitii pe care compania operatorul britanic de telecomunicatii Vodafone le-a efectuat in cursul anului financiar trecut si-au lasat amprenta asupra rezultatelor.
Grupul a anuntat ieri o pierdere aferenta exercitiului 2000-2001 de 8,1 miliarde de lire sterline, inainte de plata impozitelor, relateaza cotidianul francez La Tribune.
In anul financiar precedent compania inregistrase un profit de 1,35 miliarde de lire sterline.
Degradarea rezultatelor financiare s-a produs in ciuda unei cresteri cu 28% a EBITDA pana la 7,043 miliarde de lire sterline, fata de anul financiar anterior. In acelasi interval de timp, cifra de afaceri a grupului a crescut cu 29% pana la 21,43 miliarde de lire sterline.
Cauza principala pentru obtinerea acestor rezultate a fost volumul mare de achizitii efectuate de grupul britanic in cursul anului trecut in care este inclusa si preluarea companiei germane Mannesmann.
Toate aceste achizitii s-au tradus prin necesitatea efectuarii unei amortizari de 11,88 miliarde de lire sterline. In afara preluarii Mannesmann, Vodafone a mai investit in compania irlandeza Eircell (pe care a cumparat-o in proportie de 100%), in operatorul elvetian Swisscom Mobile (unde a achizitionat 25% din actiuni), in grupul mexican Grupo Iusacell (34,5%), in firma keniana Sfaricom (40%) si in China Mobile (2,18%).
Dupa achitarea contravalorii licentelor UMTS (Universal Mobile Telecommunications System) pe care grupul le-a achizitionat, datoriile acestuia se ridicau pe data de 31 martie (cand s-a inchieta si exercitiul financiar 2000-2001) la 6,7 miliarde de lire sterline, adica 5,4% din capitalizarea sa bursiera.
Comentand rezultatele, directorul general al grupului, Chris Gent, a afirmat ca Vodafone va face o pauza la capitolul achizitii, adaugand ca nu este interesat nici de preluarea de la British Telecom a 26% din capitalul companiei franceze Cegetel, nici de cumpararea operatorului din Singapore MobileOne.
Mai mult, grupul nu va ataca alte domenii de activitate in acest an, a precizat Chris Gent. Dat fiind acest fapt, Vodafone nu va recurge la majorarea capitalului pana la sfarsitul lui 2001.
Vodafone participa la capitalul mai multor operatori din Spania, Irlanda, Elvetia, Mexic, China si Japonia. In Romania, grupul britanic detine 20,1% din capitalul MobiFon. Pe ansamblu, operatorii la care Vodafone are o participatiune totalizeaza 188 milioane de clienti.
Grupul intentioneaza sa lanseze in curand serviciile GPRS (General Packet Radio Services) care sa faca trecerea catre generatia a treia de telefonie mobila (UMTS).
Produsul se va numi “generatia 2,5” si va fi destinat in special sectorului de afaceri. Serviciile 3G vor fi lansate cel tarziu la inceputul anului 2003.In Marea Britanie, operatorul ramane lider cu 28% din piata de telefonie mobila si cu un milion de clienti mai mult decat urmatorul competitor.
Numarul clientilor companiei a crescut in exercitiul financiar trecut cu peste 50%. Aproximativ 65% din utilizatorii serviciilor de telefonie mobila ale Vodafone prefera sistemul cu preplata.