Vodafone Romania, filiala locala a celui mai mare operator de telecomunicatii din lume, a anuntat ca a preluat toate locatiile si operatiunile postpaid ale companiei Petrocom D&V, dealer exclusiv Vodafone in perioada ianuarie 2001 – septembrie 2007, au anuntat oficialii operatorului de telefonie mobila.

Tranzactia, a carei valoare nu a fost precizata, va fi finalizata pana pe 17 septembrie 2007.

In urma achizitiei, Vodafone Romania va prelua toate operatiunile postpaid, precum si cele 55 magazine detinute de Petrocom D&V in Bucuresti si in 25 de judete din tara.

“Prezenta puternica a Petrocom in majoritatea regiunilor tarii, precum si experienta sa ca distribuitor exclusiv al produselor si serviciilor Vodafone, au fost factori importanti pentru incheierea acestei tranzactii”, a declarat Liliana Solomon, director executiv Vodafone Romania, adaugand ca strategia Vodafone Romania este sa mentina un raport echilibrat intre reteaua de magazine proprii si retelele de magazine ale dealerilor sai.