Vodafone, cel mai mare operator de telefonie mobila din Marea Britanie, a anuntat ca isi rezerva dreptul de a renunta la achizitia pachetului majoritar de la Hutchinson Essar, scrie Financial Times.
Un document inaintat de Hutchinson Telecomunications International (HTI), subliniaza faptul ca Vodafone incearca sa se protejeze impotriva eventualelor procese care ar putea contesta preluarea pachetului de 67% detinut de HTI.
Vodafone a anuntat duminica trecuta ca va plati 11,1 mld. $ pentru pachetul de actiuni Hutchinson Essar. Essar, operatorul indian care detine restul de 33%, a amenintat ca va actiona in justitie Vodafone pentru a-si asigura dreptul de preemptiune, sustinand ca ar trebui sa fie prima companie cu oportunitatea de a cumpara pachetul de actiuni detinut de HTI.
Arun Sarin, directorul executiv al operatorului britanic, a declarat ca Essar nu are acest drept, iar marti si-a mentinut declaratia conform careia ar dori ca Essar sa ramana partenerul Vodafone in compania Hutchinson Essar. Surse din piata sustin ca Essar inca asteapta ca HTI sa-i ofere dreptul de preemptiune, in caz contrar urmand sa vanda pachetul detinut de 33% din operatorul indian.