Volksbank Romania, una dintre primele bancile care au pus in urma cu doi ani accentul pe dezvoltarea creditului pentru locuinte, a decis ca incepand din aceasta saptamana sa relaxeze si mai mult conditiile de acordare a acestor imprumuturi persoanelor fizice.
Relaxarea vine din directia eliminarii in cea mai mare parte a girantilor (totusi in functie de capacitatea de rambursare a unor clienti se solicita si un girant), a prelungirii perioadei de acordare a acestor imprumuturi de la 12 ani la 15 ani si, nu in ultimul rand, din directia reducerii dobanzilor. Astfel dobanzile percepute de banca sunt de 9,4% daca imprumutul este contractat in dolari, de 9,8% pentru euro si de 29% pentru cele in lei.
Solicitantul unui astfel de credit trebuie sa aiba un avans minim de 20%, iar drept garantii ii vor fi solicitate ipoteca pe casa cumparata sau construita, asigurare de viata si de locuinta si salariul.
In ultimele doua saptamani mai multe banci au anuntat reducerea dobanzilor la creditele in lei oferite persoanelor fizice, dar acestea sunt considerate inca destul de ridicate. Despre o posibila reducere a dobanzilor si la imprumuturile in valuta nimeni nu pomeneste nimic insa.
Volksbank Romania este subsidiara bancii austriece cu acelasi nume si este activa pe piata bancara din mai 2000. Pentru anul acesta conducerea bancii estimeaza o dublarea a activelor bancare – pana la aproape 200 miliarde de lei – si o crestere cu 30% a volumului de credite acordate. In plus, se are in vedere deschiderea a inca 4 noi sucursale, doua in Bucuresti, una in Constanta si una in Iasi. Strategia bancii este orientata spre segmentul persoanelor fizice si cel al firmelor mici si mijlocii.
Bănci și Asigurări
Volksbank: imprumuturi pentru case fara giranti pe 15 ani
Volksbank Romania, una dintre primele bancile care au pus in urma cu doi ani accentul pe dezvoltarea creditului pentru locuinte, a decis ca incepand din aceasta saptamana sa relaxeze si mai mult conditiile de acordare a acestor imprumuturi persoanelor fizice