Volumul închirierilor de spații industriale din România a fost în primul semestru de 164.700 metri pătrați, cel mai mare nivel din 2007, Bucureștiul fiind în continuare cel mai atractiv oraș pentru investitori, potrivit unui raport al CB Richard Ellis România (CBRE).
Astfel, în București închirierile de spații industriale de tip A și B au însumat 89.000 metri pătrați, în creștere cu 53% față de primele șase luni ale anului trecut, la care se adaugă o suprafață de 10.300 metri pătrați de spații de tip C. Totodată, volumul total al închirierilor în afara Bucureștiului a fost de 65.400 mp.Tranzacția medie în Capitală, din cele
24 încheiate, a fost de 3.700 metri pătrați, iar chiria “prime” a înregistrat o ușoară scădere, ajungând la 4,10 euro/mp/lună, arată CBRE.
Potrivit raportului, după București, orașele mari precum Pitești, Ploiești, Craiova și Deva prezintă interes pentru chiriași, deoarece aici pot găsi încă spații disponibile cu specificații tehnice de calitate. Dintre acestea, Ploieștiul are cea mai mare atractivitate, cu 23% din volumul total al închirierilor din primul semestru, urmat de Pitești (9%), Deva (4%) și Craiova (3%).
Totodată, și Timișoara, Arad și Oradea sunt în continuare interesante pentru furnizorii din sectorul auto.
Dintre tranzacțiile finalizate în primul semestru se numără cele realizate de retailerul de îmbrăcăminte Miniprix, cu 6.000 mp închiriați în București, și OTZ Logistic, cu 12.000 mp închiriați în Ploiești.