Volumul lucrărilor de construcții a scăzut, în primul trimestru față de același interval din 2010, cu 4,4% ca serie brută și cu 4,7% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

Ca serie brută, în intervalul menționat, s-au înregistrat reduceri la lucrările de construcții noi (6,1%) și la lucrările de întreținere și reparații curente (11,4%), în timp ce la reparațiile capitale volumul a fost cu 22,7% mai mare, se arată în comunicatul INS. Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la clădirile nerezidențiale cu 0,4%, iar la cele rezidențiale și inginerești, volumul a coborât cu 13,4%, respectiv cu 3,3%.

În funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în primele trei luni din 2011, s-au evidențiat scăderi la lucrările de întreținere și reparații curente (9%) și la cele de construcții noi (7,8%), și creștere la lucrările de reparații capitale (+18,1%).

Pe obiecte de construcții, s-a consemnat creștere la clădirile nerezidențiale (0,9%) și reduceri la cele rezidențiale și la cele inginerești, cu 11,1%, respectiv cu 4,6%.

În martie, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, volumul lucrărilor de construcții a scăzut atât ca serie brută,cu 2,6%, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 1,5%.

Ca serie brută, lucrările de reparații capitale au crescut cu 5,2%, în timp ce lucrările de întreținere și reparații curente și cele de construcții noi au coborât cu 5,7%, respectiv cu 3%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a fost mai mic îm martie, față de aceeași lună din 2010, cu 29,8% la clădirile rezidențiale și cu 8,6% la cele nerezidențiale. La construcțiile inginerești s-a înregistrat un avans cu 18,1%.

Ca serie ajustată, s-au înregistrat majorări la lucrările de reparații capitale (9,4%) și la cele de întreținere și reparații curente (0,1%). La lucrările de construcții noi s-a evidențiat o scădere cu 3,5%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut în martie, față de aceeași lună din 2010, la construcțiile inginerești cu 18,1%. La clădirile rezidențiale și la cele nerezidențiale, volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 30,7%, respectiv cu 1,2%.

Comparativ cu februarie, în martie 2011, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 30,2% ca serie brută, avans evidențiat la lucrări de construcții noi (34,1%), lucrări de întreținere și reparații curente (29,0%) și lucrări de reparații capitale (15,1%).

Ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 1,8%.