Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o intrevedere cu negociatorul special al Departamentului american de Stat pentru conflicte in Eurasia, Rudolf Perina, a anuntat serviciul de presa al presedintiei de la Chisinau, citat de BASA-press. Cei doi au discutat “despre stadiul actual al negocierilor asupra problemei transnistrene”, dar si despre “modurile de impulsionare a procesului de reglementare” a conflictului, potrivit sursei citate. Voronin si Perina “au subliniat importanta eforturilor comune pentru urgentarea solutionarii pasnice” a crizei. Serviciul de presa al presedintiei nu a furnizat detalii suplimentare cu privire la aceasta intrevedere. Rudolf Perina a fost ambasadorul Statelor Unite la Chisinau, in perioada 1998-2001. In cursul anului 2003, in iulie si septembrie, presedintele Voronin s-a intalnit cu Perina, in calitatea acestuia de negociator special pentru conflicte in Eurasia. Si aceste intrevederi au fost consacrate crizei transnistrene. Mediafax
Politică externă
Voronin, luat la intrebari
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o intrevedere cu negociatorul special al Departamentului american de Stat pentru conflicte in Eurasia, Rudolf Perina, a anuntat serviciul de presa al presedintiei de la Chisinau, citat de BASA-press