Societatea Academica din Romania a realizat un studiu -editie speciala- pornind de la rezultatele sondajului CURS/CSOP, comandat de Alianta PNL-PD, care arata ca, daca s-ar adopta propunerea PSD de introducere a votului uninominal majoritar la Senat, partidul de guvernamant ar obtine 56 de mandate, liberalii si democratii 28, UDMR 6, iar PRM nu ar avea nici un senator. Studiul SAR semnat de Alina Mungiu Pippidi simuleaza viitoarea structura a Senatului, format din 90 de mandate. SAR avertizeaza ca daca ar fi aplicata propunerea PSD de trecere la un sistem majoritar de vot la Senat, sansele opozitiei ar fi drastic diminuate in aceasta Camera legislativa, iar alegerile de anul viitor ar fi comparate cu recentul scrutin electoral din Rusia.
“Am aplicat simularea pe un Senat format din 90 de locuri, din care opt pentru Bucuresti, asta insemnand doua mandate de judet. Asta inseamna doua circumscriptii uninominale pe judet, una resedinta de judet, cealalta restul judetului. Aceasta impartire era singura logica in absenta unui proiect clar de creare a circumscriptiilor uninominale, mai ales ca, in practica, partidul majoritar e adesea altul in orase mai mari, deci resedinte de judet, fata de restul judetului”, sustine Alina Mungiu Pippidi.
Studiu SAR atentioneaza ca, in conditiile introducerii votului uninominal majoritar, Alianta PNL-PD ar “supravietui” doar daca ar avea liste comune de candidati.
“Partidele fara concentrare majoritara in circumscriptii, deci partidele care nu obtin decat locul doi in orice circumscriptie, urbana, rurala sau intr-o anume regiune nu ar intra deloc in Parlament”, avertizeaza SAR.
Dezavantajat de plasarea pe pozitia a treia in toate circumscriptii, PRM – cotat in sondajul CURS/CSOP cu 18% din intentiile de vot – nu ar obtine nici un mandat in Senat.
Si UDMR ar avea de pierdut intrucat ar reusi sa castige doar sase mandate, in judetele unde are majoritatea – Covasna, Harghita, partial Targu Mures si Satu-Mare – in rest voturile pentru Uniune s-ar pierde. La fel s-ar pierde voturile romanilor din Covasna-Harghita.
In aceste conditii, SAR avertizeaza ca introducerea sistemului de vot propus de PSD la Senat va conduce la formarea unui Parlament mai dezechilibrat decat cel actual. In plus, nu se va rezolva problema “calitatii clasei politice”, principalul argument pentru aplicarea acestui sistem de vot.
“Suntem de acord ca nu avem o clasa politica de nivel european. Dar e sigur ca daca am alege-o direct si nu pe liste calitatea ei ar creste? Alegem direct primarii in Romania. Sunt ei mai putin corupti decat parlamentarii? 12% dintre parlamentari au trecut de la un partid la altul din 2000 incoace, viciind astfel mandatul electoral primit; dar din primari au migrat la alt partid mai mult de jumatate! Din cauza ca si-au schimbat convingerile politice, sau din alte motive mai pamantene? Iata ca votul direct dat candidatului, prin mandatul mai liber fata de disciplina de partid, favorizeaza, nu diminueaza, coruptia politica”, se arata in raportul SAR.
Una din solutiile prezentate de SAR consta in introducerea votului uninominal mixt, varianta sustinuta de PNL. “In aceasta situatie, jumatate din mandate s-ar distribui totusi proportional. O alta posibilitate, conform SAR, ar fi votul preferential (electoratul poate schimba ordinea pe liste).
mirela.luca@zf.ro